Proiect de LEGE! Românii vor fi OBLIGAŢI să-şi schimbe CĂRŢILE de IDENTITATE

Un nou proiect de lege a fost initiat de deputatul Mihai Aurelian si presupune schimbarea buletinelor la toti cetatenii din România. Astfel, cât de curând românii vor avea acte de identitate asemănătoare unor state din Uniunea Europeană.

Noul tip de carte de identitate va fi în format ISO 7810, va avea o dimensiune similară permisului auto sau cardurilor bancare și de asemenea, va avea măsuri de siguranță și protecție sporite, dar și mai multe date informative, scriu cei de la jurnalmm.ro citand portalul romaniatv.net

În noile buletine, românii vor avea trecut numele ca și acum, codul numeric personal, grupa sanguină, dar și faptul că posedă sau nu permis de conducere auto și numărul asigurării sociale. În schimb, ADRESA nu va mai fi trecută pe actul de identitate.

Iniţiatorul legii, deputatul Mihai Aurelian, spune că lipsa adresei de pe actul de identitate reprezintă un mijloc de protecție a persoanei, în fața infractorilor care nu vor ști unde locuieşte respectivul, în acest fel ferindu-i familia sau pe el personal de eventuale întâmplări nefericite.

O problemă stringentă o reprezintă opțiunea emiterii cărții de identitate, conferind posibilitatea cetățeanului care solicită noul document de a alege o carte de identitate care să nu conțină CIP-ul de memorie, respectând convingerea religioasă a fiecărui român care nu dorește să posede un astfel de document care sa aibă incorporat un astfel de CIP.

Cititi mai multe informatii interesante pe portalul jurnalmm.ro

Post-ul Proiect de LEGE! Românii vor fi OBLIGAŢI să-şi schimbe CĂRŢILE de IDENTITATE apare prima dată în Ştiri de Actualitate!.

Despre Ziarul toateBlogurile

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente