Rugăciunea este vorbire cu Dumnezeu, în care îi spui cele mai ascunse tristeţi sau cele mai strălucitoare bucurii, în care te plângi Lui pentru o nedreptate sau te rogi ca cei dragi să fie feriţi de orice primejdii; în rugăciune îi spui de cine ţi-e dor şi chemi ajutorul îngerilor pentru cei aflaţi în impas. Lui îi spui toate grijile tale, toate dorinţele şi speranţele, Lui îi vorbeşti ca unui părinte drag şi Atotputernic, ca celui mai bun prieten. Ca un copil care, întorcându-se de la grădiniţă, spune dintr-o răsuflare tot ce a făcut în ziua aceea, tot astfel vino ca un copil în faţa Tatălui Ceresc şi, după ce spui rugăciunea Tatăl Nostru, continuă să vorbeşti cu El, povestindu-i despre tine, cerându-i ajutorul, protecţia şi rugându-L să te înveţe cum să te rogi cu adevărat. Când te rogi şi vorbeşti cu El, nu te mai gândi la nimic altceva, ca şi cum atunci exişti pe lume, doar tu şi Dumnezeu. Fii convins până în adâncul fiinţei tale că El ascultă fiecare rugăciune şi te iubeşte nespus de mult.

Să vedem acum de ce unele rugăciuni se împlinesc, iar altele nu. Dacă un copil neascultător şi rău, perseverând în aceste greşeli, îi cere mamei să îi cumpere bomboane, pentru purtarea lui urâtă, mama nu îi îndeplineşte cererea, deşi îl iubeşte. Tot astfel şi Dumnezeu nu îndeplineşte rugăciunile celor răi, care încalcă poruncile Lui. Un copil ascultător şi bun, care nu cere nimic, va primi adesea hăinuţe noi, mâncare bună şi multe altele pe care mama le consideră necesare; dar dacă el nu cere ceea ce îşi doreşte, nu va primi. La fel şi noi, dacă suntem plini de iubire şi bunătate, dar nu ne rugăm niciodată, vom primi daruri de la Dumnezeu, dar nu atât de multe cât am primi dacă am cere mereu şi mereu ajutorul Lui şi al îngerilor Săi.

„Cere şi ţi se va da; bate şi ţi se va deschide!”

Dacă un copil este supărat pe prietenul lui şi o roagă pe mama lui să îl bată pe acel copil, ea nu îi va îndeplini cererea. Tot astfel, Dumnezeu, când ne rugăm pentru răul altor oameni, nu ne ascultă rugăciunile şi nici nu ni le împlineşte. Dacă un copil o întâlneşte pe mama lui pe stradă şi în toată aglomeraţia străzii îi şopteşte timid şi încetişor că ar vrea jucăria aceea, iar în secunda următoare vede o prăjitură şi uită de jucărie, mama nu îi mai cumpără jucăria, fie pentru că în zgomotul străzii nu a auzit ce vrea copilul, fie pentru că el a uitat imediat şi nu a cerut insistent ceea ce dorea.

Tot astfel, dacă noi ne rugăm în treacăt, neatenţi şi obosiţi, spunând seara, în fugă, o rugăciune doar cu buzele fără să fie trăită cu ardoare în adâncul inimii, acea rugăciune este lipsită de viaţă, lipsită de forţă şi nu va fi împlinită de Dumnezeu. În rugăciune trebuie să stăruim plini de credinţă, speranţă şi tenacitate, aşa cum cer copiii mici când vor să obţină ceva de la părinţi.
Un preot spunea despre rugăciune: „Stăruie. Ca un copil care bate la uşă. Bate… şi bate încă… şi bate tare şi îndelung, fără ruşine. Şi cel care iese să deschidă înfuriat, se îmbunează în faţa nevinovăţiei făpturii inoportune… Aşa trebuie să fii înaintea lui Dumnezeu!”

Dacă un copil îi cere mamei să îi cumpere un briceag, dar mama ştie că el este prea mic pentru un astfel de dar şi ar putea să se taie din greşeală sau să lovească pe cineva, din neatenţia jocului, ea nu îi va da ceea ce el a cerut. Tot astfel, când cerem lui Dumnezeu ceva ce ne-ar aduce nefericire şi cădere, Dumnezeu nu ne împlineşte rugăciunea. Doar El, în înţelepciunea Lui desăvârşită, poate cunoaşte cu adevărat ce ne face bine, dar noi de multe ori îi cerem ceea ce credem noi că ne-ar bucura, fără să ştim exact ceea ce ne trebuie. De aceea, cel mai bine este să ne rugăm pentru ca mintea noastră să fie luminată de înţelepciune divină, pentru ca inima noastră să se umple de dragoste şi fericire; să ne rugăm pentru ca rugăciunea noastră să fie arzătoare, puternică şi să aducă în noi pace, har şi intimitate sfântă cu Dumnezeu; să ne rugăm pentru toţi cei dragi în acelaşi fel şi pentru toţi oamenii necunoscuţi care se află în nefericire sau necredinţă, să chemăm asupra lor harul şi binecuvântarea Tatălui Ceresc.

Gustând din rugăciune, mai ales când te rogi din dragoste pentru ceilalţi oameni, vei fi uimit de fericirea cerească pe care o trăieşti astfel, şi vei dori iarăşi şi iarăşi să te asemeni cu îngerii, hrănindu-te zilnic cu pâinea rugăciunii şi cu mierea harului ce coboară asupra ta. Rugându-te, binecuvântarea Tatălui Ceresc te va însoţi pretutindeni, şi îngerii Săi te vor însoţi, luminându-ţi tainele ascunse ale existenţei, protejându-te şi umplându-ţi sufletul de bucurie.
Roagă-te în timp ce mergi la cumpărături sau pe drum spre şcoală, roagă-te când faci curăţenie sau când faci mâncare, roagă-te când te plimbi sau când eşti gata să adormi. Caută tot timpul să simţi prezenţa lui Dumnezeu şi să-I vorbeşti, să-L rogi, să-I mulţumeşti.

De exemplu, spune-I: „Doamne, cu voia Ta, acum fac de mâncare; trimite îngerii Tăi să mă ajute şi să sfinţească tot ceea ce fac şi tot ceea ce gândesc!” Apoi, tot ceea ce faci, fă în prezenţa Lui, adică dă-ţi seama că pentru El nu există pereţii sau tavanul care să Îl împiedice să te vadă. Dă-ţi seama că El te priveşte mereu, că deasupra capului tău se află de fapt un cer nesfârşit, plin de lumina şi bunătatea prezenţei Sale. Când faci de mâncare, fii atent la acest adevăr al prezenţei Lui şi la cerul nesfârşit şi plin de lumină care este deasupra ta. Toate mişcările tale vor fi atunci pline de o atenţie sfântă, ca un copil care ştie că se joacă în prezenţa mamei sale şi doreşte să o bucure.

Nu lăsa grijile sau supărările să întunece bucuria comunicării cu Dumnezeu. Roagă-l pe El să îţi poarte de grijă, să rezolve tot ceea ce ţi se pare greu şi încurcat şi vei vedea că prin puterea comunicării tale cu Dumnezeu nimic nu va mai fi greu sau trist.
Roagă-te cu adevărat şi cu stăruinţă. Dumnezeu revarsă harul şi pacea unei fericiri cereşti peste sufletul şi peste viaţa celor care se roagă. Rugăciunea nu este o teorie, ci viaţă practică, aducătoare de nesfârşită bucurie, în care ne asemănăm îngerilor şi sfinţilor.