Sări la conținut
Litere 296

QUETZALCOATL


Quetzalcoatl mitic cu penele

și solzii de sticlă

ochii mei ți-au împrumutat

nuanța magic irizată

diluată în umoare

de șarpe de apă

descântată în pripă

privirea-ntr-o dungă

genele răsfirate răsfrânte

unești falangele despicate

așezi la loc oasele frânte

le legi c-un liant

de construcție savant

pe scara mâței atașezi

degetelor mele

protejate de piele

pensule mătăsoase

din păr de jivină

prilej să pipăi fără gheare

cerul eclatant...

fac salturi prin aer

mă dau de-a rostogolul

cu vârful cozii suspendat

în golul rămas

între zidurile înalte

și solul mustind șiroaie

de prafuri și pigmenți

fervenți lichizi

lucrare măiestrit

acuarelată după ploaie

pe scala de culori

a șarpelui cu pene

trezit în zori de zi

mult prea devreme...

©Mihaela Chițac, 2023