Îmi rătăcesc privirile pe fețele oamenilor ‒ pe stradă, prin piețe, prin magazine. Pe plaja 2Mai-ului. Pe creasta Pietrii Craiului. Vă caut în oameni, în locuri, în cărți și muzică. O siluetă, cîteodată, o șuviță blondă înfoiată de o pală de vînt cald de vară marină. Parfum Dior insinuat în haine. Fumul subțire ce iese dintr-o pipă ce poartă dorurile în ciucureii cu fir verde-tuia. Tresar la mirosul ardeilor umpluți și al vinetelor coapte. Eleganța gestului cu care ținea țigara lungă, albă, cu două dungi aurii, nu fuma niciodată pe stradă. Era o neeleganță. Două sulițe de bunătate și candoare, de dîrzenie și forță erau în ochii ei verzi. Mam’ aveai simțul gustului în tot și-n toate. Și-un simț aparte pentru oameni. Simt lacrimile cum se urcă în mine, gravele contrabasului inconfundabil dintr-un cvartet de jazz. Tata a cîntat la contrabas într-un jazzband. Cîndva. Tolănit în chaisse-long la soare, cu cartea în mînă, cu un zîmbet ghiduș pe sub mustață. Lejeritatea celui care știe să îndrume, nu prin a-și impune voința, ci prin creionarea variantelor din evantaiul de oportunități de pe drumul cu hîrtoape al vieții. Tata, un emotiv sprințar. Se-nfoaie nori pufoși, trandafiri roșii se cațără spre cer, îmi ard ochii de soarele de iunie. Mi-era bine cînd vă aveam la o răsuflare distanță. Zîmbesc avînd în spatele ochilor susur de dor. Jilav e dorul de voi, picuri de apă sidefie atîrnă-n gene. Sufletele noastre gemene se-ntîlnesc la colțul viselor, în gînd, în crăpatul dimineții, în geana stelelor la răsărit de lună. Mi-e dor sfîșietor, iar marea are tonuri de un bleumarin tuci cu umbre de verde întunecat de furtună. Gustul soarelui din mine. Pîntecos, amărui. Și-un strop de vin.