Elevii care beneficiază de bursă socială, cei din familii monoparentale, copiii romi, cei cu dizabilități și cei din medii rurale reprezintă grupurile cele mai afectate de riscul de segregare școlară, conform primului raport național dedicat acestui subiect pentru anul școlar 2024-2025. Deși datele sunt importante la nivel național, Ministerul Educației le consideră încă exploratorii, deoarece este vorba despre prima astfel de analiză, care depinde de calitatea informațiilor furnizate de către școli.
Raportul evidențiază faptul că segregarea nu este o excepție, ci o realitate structurală a sistemului educațional românesc. Aceasta este strâns legată de sărăcie, etnie și dizabilitate, iar problemele identificate depășesc doar statisticile – impunând statului să abordeze segregarea ca o prioritate de politică publică și nu ca un simplu incident izolat.
Rezultatul este o radiografie detaliată a unui fenomen adesea ignorat. Această analiză a fost posibilă printr-un exercițiu național în care școlile au raportat date despre posibilele forme de segregare, utilizând platforma SIIIR. Raportul aplică, în sfârșit, ordinele de ministru care interzic segregarea, transformându-le din simple texte legale în mecanisme concrete de monitorizare.
Un aspect alarmant relevat de raport este faptul că segregarea nu apare doar în anumite școli considerate „problemă”, ci este un fenomen difuz, prezent pe întreg teritoriul României. Acesta se manifestă nu doar prin școli segregate, ci și prin clase paralele sau comunități separate, inclusiv modul în care sunt așezați elevii în bănci.
Analiza a arătat că în 86,5% dintre structurile școlare investigate există riscuri de segregare bazate pe educația părinților. De asemenea, mai mult de 56% dintre aceste structuri prezintă riscuri pentru elevii cu bursă socială și aproape 56% pentru cei din familii monoparentale. În cazul elevilor romi, riscul de segregare pe clădiri este prezent în aproximativ 25% dintre instituții, în timp ce 40% au segregare la nivelul claselor.
În cazul elevilor cu dizabilități, 23,2% dintre instituțiile analizate au semnale de segregare pe clase, problemă accentuată în județele cu populație școlară mare. Totuși, raportul subliniază că anumite structuri ar putea avea justificări funcționale, ceea ce necesită o analiză mai detaliată.
Conceptul de „segregare intersecțională” este de asemenea central în raport. Acesta evidențiază cum un elev poate îndeplini simultan mai multe criterii de vulnerabilitate socială, sporind astfel riscul de segregare.
Detaliul referitor la „ultimele bănci” este semnificativ. Acest indicator arată cine este, în mod literal, marginalizat în clasă. Aproape 90% dintre structurile cu cel mai mare risc de alertă nu au raportat datele necesare, subliniind o problemă de transparență.
Raportul subliniază de asemenea diferențele între județe, arătând că politicile locale joacă un rol esențial în formarea acestor inegalități. Acest lucru sugerează necesitatea unor analize aprofundate la nivel județean, deoarece nu există soluții universale pentru desegregare.
Importanța acestui raport nu constă doar în datele prezentate, ci și în recunoașterea oficială a segregării școlare ca fenomen real care necesită atenție urgentă. Cu un set de indicatori și o bază de date care pot ghida intervențiile, raportul oferă un instrument valoros în lupta împotriva segregării. Ministerul Educației a anunțat continuarea raportării și intenția de a transforma acest demers într-o inițiativă sistematică, ce ar putea conduce la realocarea resurselor și la formarea cadrelor didactice. Dacă aceste intenții se vor concretiza, România ar putea începe, în sfârșit, să trateze seria de inegalități în educație cu seriozitate.