Pe măsură ce frontul se strânge în jurul orașului Raqqa, „capitala siriană“ a „califatului“ proclamat de organizația Statului Islamic, riscul ciocnirilor dintre forțele ruse, iraniene, siriene și cele americane crește îngrijorător. Decizia SUA de a doborî duminică un avion Su-22 al armatei siriene a dus la riposta Moscovei, care a acuzat Washingtonul de „agresiune“ împotriva Siriei și a decis suspendarea, începând pe 19 iunie, a acordului cu SUA privind prevenirea incidentelor aeriene în Siria.
Incidentul amintit are loc pe fondul unor dispute la vârful administrației SUA privind rolul forțelor americane din Siria. Revista Foreign Policy scrie că în tabăra celor care susțin extinderea ofensivei americane în Siria se află directorul pentru informații al Consiliului de Securitate al SUA, Ezra Cohen-Watnick. El a ajuns să ocupe această poziție la numai 30 de ani, fiind propus de fostul consilier pentru securitate al președintelui Trump, Michael Flynn. Tânărul oficial american susține că armata SUA trebuie să treacă la ofensiva împotriva forțelor șiite susținute de Iran în sud-estul Siriei.
Poziția sa este contestată până și de unii dintre generalii cei mai ostili față de Teheran, iar unul dintre ei este chiar șeful Pentagonului, James Mattis. Militarii americani consideră că în acest fel SUA pot fi atrase într-o confruntare cu Iranul, iar trupele americane ar fi supuse riscului unor riposte ale Teheranului și aliaților săi nu numai în Siria, ci și în Irak, acolo unde luptă sute de membri ai Gărzilor Revoluționare iraniene. Poziția Pentagonului privind coaliția împotriva terorismului condusă de SUA a fost exprimată limpede într-un comunicat emis la începutul acestei luni: „Coaliția nu caută să lupte împotriva forțelor regimului sirian sau a forțelor proregim, ci rămân pregătite să se apere dacă aceste forțe refuză să părăsească zonele pacificate“.
Aripa dură din Consiliul Național de Securitate încearcă însă
să-l influențeze pe președintele Trump, pentru a decide o ofensivă
antiiraniană. Miza este împiedicarea creării unei axe șiite
est-vest, care să permită Teheranului accesul la Mediterană, iar
consilieri, precum Cohen-Watnik, sunt încurajați de susținerea
arătată de Trump pentru un „NATO sunnit“ condus de Arabia Saudită,
care să ajute la zădărnicirea acestei strategii iraniene. De
altfel, actuala dispută diplomatică și economică dintre Arabia
Saudită și Qatar (emirat apropiat de Iran datorită intereselor
economice) este văzută ca parte a acestei strategii. În plus, The
New York Times a relatat că tânărul Cohen‑Watnik le-a transmis unor
oficiali de la Casa Albă că „dorește să folosească spioni americani
pentru a îndepărta guvernul iranian de la putere.“
Această dispută de la Washington a dus până acum doar la și mai
multă indecizie și a împiedicat cristalizarea unei strategii clare
privind Iranul, în ciuda declarațiilor dure ale președintelui Trump
la adresa Teheranului.
Din categoria:Politica