închide ochii odată cu ea când moare

și nu vei mai simți nici tu vreo durere.

apasă accelerația până la maxim,

leucocitele din alb să devină negre

timpul să stea în loc

și închide ochii din nou.

mori înaintea ei ori de câte ori

te gândești la orice.

aminoacizi, reacții, pastile și nici urmă de tratament.

bomboane cu arome de cafea drept înlocuitor cănii cu aburi.

până la urmă ajungi să recunoști

că mori înaintea tuturor,

iar asta se întâmplă, de cele mai multe ori,

pe zi de vară, stradă pustie, vând slab, soare arzător,

de unul singur.

s-a aprins noaptea la paris

și ne-a prins îmbrățișați fumându-ne ultima țigară împăturită manual cu un scop precis: realitatea e un vis.

să se deseneze apusul și răsăritul,

pe coli diferite și să mi se ofere, acum,

căci eu nu le mai văd.