Sări la conținut
ZTB ZTB.RO
ST

Stanciu Mihai

Între 21.10.2025 și 30.10.2025, a publicat 20 articole, citite de 7.259 ori, cele mai multe scrise în categoria Litere (20 articole) .

Cele mai recente

Litere •

23.37

Doar drumurile romane mai duc încă undeva... Doar cele mai vechi urme mai duc undeva... Unde începe pasajul? Chiar și câmpiile, chiar și Ploieștiul. au pasajele lor secrete. De data asta merg până la capăt. E ciudat că sunt așa de calm. Ceață, frig. Îmi iau un pulover, mi-e frică de frig. E o jachetă foarte bună. Un chilipir. Atât doar că are buzunarul rupt. Ea mi-a dat-o. Pietricele pe acoperiș. De ce? Ca să nu zboare? O prostie, la fel ca și jacheta. Mi-ar plăcea să zbor. Avionul se învârte în cer deasupra Africii. Într-o zi se va prăbuși. E frig. Mâinile mele au fost întodeauna calde. E un semn bun. Cât e ceasul? Soarele apune. La vest, logic. Acum știu în ce parte e vestul. Întotdeauna mergeam în vest, spre a doua mea casă. În momentul ăsta mă îndrept spre est, mi-am luat 10 bilete. Soarele este în spatele meu, iar în stânga mea se află o stea. E bine: soarele și o stea. Dansez așa frumos, de unul singur. Oare a primit gândul

Stanciu Mihai 356
Litere •

01:51

mergeam călare noaptea prin munți , luna promitea potecă si trecători. Trecătorii mai mult alergauîn diminețile deja pline. Plinul era făcut, mai mult în mintea me(a)rgeam călare noaptea prin munți cu felinarele aprinse. Mă opream rar la fântâni, niciodată nu mi-a fost frică de înălțime, dar întotdeauna să cad. Miezul nopții e albastru, la fel ca sângele meu când temerile-mi devin speranțe. Mergeam călare noaptea prin munți, luna-mi lua ultimii bani pe ipotecă și ăia oferiți de cine știe ce trecători în alergarea lor. Diminețile erau pline de mine, pline de viață, pline de viața din mine, iar eu eram la înălțime, fără temeri, deci fără speranțe.

Stanciu Mihai 374
Litere •

..dincolo..

E vânt și ploaie și-i vezi la biserici, la colțuri de piețe, pe străzi și spitale. Bătrânii înfometați cu ochii pierduți și tulburi. Trăind din amintiri de mult apuse. Dar foamea e mare. Cu mâna întinsă. Cu pașii agale, privirea e pierdută, așteaptă bănuțul să cadă, din cer de s-ar face o groapă înauntru s-ar duce. Rușinea e mare și foamea la fel. Au fost cu istorii, trăiesc din trecut, se roagă să n-apuce ziua ce vine. N-au casă, copii-s departe și banii la fel. Cimitirul e prietenul lor, dar rândul e mare. Rușinea la fel. Au fost oameni de bază, drepți ca bradul de munte, ce

Stanciu Mihai 351
Litere •

amintiri

Mi-am așezat sub o cărămidă toateși apoi le-am ridicat cu o macaradoar ca să le scapîntr-o completă absurditateși-au curs ani împreunăaproape 3pentru că trei se transformăși se tot adună... și se tot adună.

Stanciu Mihai 358
Litere •

Orfan de moarte

nu vreau să-mi depășesc corpul navighez cu privirea pe faleză tartorii nu-mi dau pace și-mi spun să mă căsătoresc cu o coafeză. sunt aducător de ploaie câteodată îmi place să pictez moartea-mi stă câteodată-n față nemișcată dar în unele seri aleg să pictez lebede cu al meu braț mărunt cu oase sfărâmate căci atunci când am fost mic am fost bătut. bătut crunt. moartea vine la unii pe hârtii ascunsă-n facturi vopsită-n toate culorile alcătuiește un mozaic și-o poți căra cu tine învelită în două pături. atunci când muma pădurii transpiră i se poate observa pe spate un tatuaj toată lumea stă, se uită, se miră, eu cu moartea la bere.

Stanciu Mihai 321
Litere •

2:54

Mi-am îmbuteliat gândurile într-o melancolie diesel , le-am legat cu fire de iarbă și am așteptat să le înghită un porumbel firav. Cunoșteam niște câini husky speciali. Câinii husky ce se temeau de apă. Acum nu mai sunt. Sunt sedați într-un laborator pe undeva pe mica noastră planetă. Camioneta ce i-a transportat s-a răsturnat din cauza unei pisici. Ce ironie. Câinii au ajuns morți la un institut din nu știu ce țară... Pentru prima oară, folosesc: ”norocul meu”, cel ales de mine știe să zboare. Va ajunge după mult timp acolo unde îi e locul. Momentan zboară, deasupra privirii oricui și se mai așează din când în

Stanciu Mihai 327

Cele mai citite

Litere •

00:47

Aș prefera să spun că nu. adica da. nu te condensa, uite contesa aș bea ceva tare să mă omoare pentru urmatoarele ore, Noaptea vine, cu fulgi mari ce se-așteaptă să îi număr, dar nu, adica da.

Stanciu Mihai 468
Litere •

10:32

Aveam să mă pierd printre nopțile geroase de februarie. Să-mi vorbesc singur despre cât de frumoasă ești, prin vocea telefonului și să beau ceai cu nemiluita. (pus într-un bidonaș la borsec acasă iar la liceu ascuns într-o sticlă de nestea.). Toată lumea ar număra zilele până când va ajunge/va pleca/ va face. Eu număr nopțile. Acum îmi place să le dorm. Acum visez... și nu mai continui.

Stanciu Mihai 418
Litere •

02:08

Se așterne întunericulpeste cristalul meu din ploaiese așează încet și trece de zeci de orifără ca eu să îl observsupăr sau prinde încet-încet trece peste vocea ta îi acoperă pe toțiși mă acoperă și pe mine

Stanciu Mihai 383
Litere •

01:00

Mi-am aruncat jumătate de pahar de whisky pe geam și m-am mințit că l-am băut. Așteptam să aud un ”nu ți-e rușine?” dar nu, așa că mi-am văzut liniștit de jumătatea mea de țigară în continuare. Aș putea spune că viața mea se rezumă la jumătăți deși recunosc, duc multe lucruri până la capăt. Aici, în centru țării, apa e mai tare. Oare apa are alte gusturi pe măsură ce te depărtezi de locul natal? Nu mă pune Mihai să mă întreb cum este apa acolo unde vrei tu să ajungi, pentru că nu știu să-mi răspund. Este lăsată noaptea de mult aici, peste mine, peste tine și peste tot ce se vede pe geam. Încerc să nu scot prea multe sunete, să te las să dormi liniștită în timp ce eu îmi rezerv onoarea de a scrie, de a bea whisky, apă, de a-mi face o țigară. Am fumat decât jumătate . M-am obișnuit cu jumătățile pe care mi le dai tu. E o goană după vorbe frumoase afară, dar noi nu suntem așa. Ai spus: ”dacă cineva ar pune o cameră și ar înregistra ce fa

Stanciu Mihai 376
Litere •

01:51

mergeam călare noaptea prin munți , luna promitea potecă si trecători. Trecătorii mai mult alergauîn diminețile deja pline. Plinul era făcut, mai mult în mintea me(a)rgeam călare noaptea prin munți cu felinarele aprinse. Mă opream rar la fântâni, niciodată nu mi-a fost frică de înălțime, dar întotdeauna să cad. Miezul nopții e albastru, la fel ca sângele meu când temerile-mi devin speranțe. Mergeam călare noaptea prin munți, luna-mi lua ultimii bani pe ipotecă și ăia oferiți de cine știe ce trecători în alergarea lor. Diminețile erau pline de mine, pline de viață, pline de viața din mine, iar eu eram la înălțime, fără temeri, deci fără speranțe.

Stanciu Mihai 374