Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut duminică
Germaniei să ”nu se amestece în afacerile interne” ale țării sale,
în contextul în care relațiile dintre aceste două state partenere
NATO s-au tensionat în această săptămână.
”Nimeni nu are dreptul să se amestece în afacerile interne ale
Turciei”, a declarat Erdogan, în cursul unei conferințe de presă,
la Istanbul, răspunzând la o întrebare privind recentele critici
germane privind situația drepturilor omului în Turcia, scrie
agerpres.ro.
Berlinul, indignat de arestarea la Istanbul, a unor militanți
pentru apărarea drepturilor omului, între care un cetățean german,
a anunțat joi o ‘reorientare’ a politicii față de Turcia adoptând
măsuri care riscă să penalizeze economic această țară.
”Nu putem să acceptăm ceea ce se petrece în Turcia”, a
declarat duminică președintele german Frank-Walter Steinmeier
pentru canalul de televiziune public ZDF, potrivit unor extrase din
interviu.
Șeful cancelariei federale germane, conservatorul Peter
AltmaierAltmaier, a confirmat vineri că guvernul său dorește să
obțină de asemenea de la Bruxelles înghețarea fondurilor europene
destinate Turciei în cadrul procesului de apropiere a acestei țări
de UE. Aproximativ 4,45 miliarde de euro sunt în principiu
prevăzuți pentru 2014 până la sfârșitul anului 2020 dar, semn al
tensiunilor deja existente, numai 200 de milioane de euro au fost
vărsați până în prezent.
Berlinul și-a înăsprit poziția față de Ankara după ce mai
mulți militanți pentru drepturile omului în Turcia, între care un
cetățean german, au fost condamnați la închisoare, fiind acuzați de
susținere a ‘terorismului’
Din categoria:Politica