Nici universitățile n-au scăpat de marile afaceri ale
tranziției. Cînd toată lumea face bani de la gunoaie pînă la
privatizări și închirieri de orice, cum să nu încerce unii să facă
bani din examene, din admiteri, din diplome de licență și din
doctorate? Sau măcar din ore de curs neținute! Cum, de la
certificatele medicale și scutirile de sport pînă la permisele de
conducător auto, toate au devenit afaceri, cum să nu devină și
eliberarea diplomelor un truc de făcut bani, mai ales că
universitățile private au luat-o cu mult înainte?
Mai zilele trecute, Agerpres a difuzat comunicatul Universității
București prin care eram informați despre modalitatea de alegere a
noului rector (probabil cel de dinainte!).
„La scrutinul organizat în cele trei secţii de votare au participat 793 dintre cei 1.388 de membri ai comunităţii academice cu drept de vot, prezenţa fiind de 57,13%. Membrii comunităţii Universității București au putut alege între două posibilităţi de desemnare a rectorului, conform legislaţiei în vigoare, şi anume pe bază de concurs public sau pe bază de alegeri generale, prin vot universal, direct şi secret. Astfel, 84,96% dintre votanţi au optat pentru modalitatea alegerilor generale, în timp ce 15,04% au optat pentru varianta concursului public”, informează un comunicat de presă al Universității București, transmis de Agerpres.
Nimic nou, mai ales că aceeași metodă de alegere a rectorului a
fost utilizată de instituție şi la scrutinele din 2011, 2015 şi
2019.
La prima vedere, alegerea prin vot universal, direct și secret este
o procedură democratică obișnuită. Așa au fost aleși președinții
României, parlamentarii, primarii, președinții consiliilor județene
și conducătorii unor ONG-uri. Rezultatul? Catastrofă!
Rectorii aleși prin vot universal, direct și secret numesc
prorectorii și decanii și construiesc prin proprie decizie o
piramidă de putere pe care nici președintele României nu și-o poate
permite. În cele mai multe universități, piramidele construite de
rectori după alegeri au funcționat ca un fel de partide didactice,
bine constituite pe baze de clan, de mafie sau de grupuri
disciplinare (de catedră) didactică.
Așa au ajuns pe postul de rectori tot felul de personaje cu un
oarecare CV și cu unele realizări, dar fără operă și prestanță în
comunitatea universitară și fără valoare academică. Alegerea
„universală” a rectorului (reconfirmată cu atîta elan democratic la
Universitatea București!?) a deschis porțile pentru oameni fără
operă fundamentală și i-a transformat în personaje cu o mare putere
didactică și instituțională. Cazul rectorului Mircea Dumitru de la
București și, mai apoi, al lui Marian Preda sau al lui Daniel David
de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj ori al lui Marilen Pirtea
de la Timișoara sunt elocvente.
Votul popular în universități ridică mediocrii și oportuniști și îngroapă știința de carte. Legea Educației nr 1/2011 (legea Funeriu), de pe vremea lui Traian Băsescu, a pus toate universitățile din România sub controlul unor disperați de putere și ascensiune, rămași undeva la periferia domeniului din care s-au ridicat. Ascensiunile lui Mircea Dumitru și Daniel David la Academia Română sunt mai degrabă exemple de oportunism decît de știință. Cazul președintelui Iohannis (un mare blocant în evoluția societății) se multiplică în universitățile românești cu oameni aleși prin acest vot, să-i zicem „popular”. El devine terenul propice pentru mediocri și sforari și duce la reducerea anvergurii unei instituții de învățămînt superior la nivelul de gîndire al celui susținut la conducere cu mai multe voturi.
Și ce se va alege din învățămîntul superior din țara noastră dacă „România educată” a lui Klaus Iohannis (plus Monica Anisie, Sorin Cîmpeanu), cu prevederile sale aiuritoare, va începe numărarea mandatelor de rector (majorate la 5 ani) abia după promulgarea acesteia? Nu vom avea rectori pe viață, dar vor fi destui pietrificați la putere pentru aproape 20 de ani!
CORNEL NISTORESCU / http://cotidianul.ro/
