Contracandidatul președintelui turc Recep Tayyip Erdogan nu a reușit să confirme rezultatele estimate de sondajele de opinie și s-a clasat al doilea în cursa pentru președinție. Va urma totuși un al doilea tur. După numărarea a 95% din buletinele de vot, Erdogan este creditat cu 49,49% din sufragii, în timp ce rivalul Kemal Kilicdaroglu are circa 45% din voturi. Arbitrul turul al doilea al alegerilor va fi candidatul naționalist Sinan Ogan, cu circa 5% din voturi. Ogan a declarant ca îl va susține pe rivalul lui Erdogan doar dacă acesta va scoate în afara legii principalul partid kurd din Turcia, în condițiile în care electoratul kurd a votat în favoarea lui Kilicdaroglu.

Foarte important este că în alegerile parlamentare care au avut loc în paralel, și care au fost mult mai puțin mediatizate la nivel internațional, Alianța Poporului, din care face parte partidul prezidențial Justiție și Dezvoltare, este pe primul loc după numărarea a peste 80% din voturi, în timp ce Alianța Națiunii condusă de partidul lui Kilicdaroglu, are doar 35,6% din voturi. Așadar, chiar dacă Erdogan va pierde alegerile prezidențiale, poziția dominantă din parlament îi va permite să pună piedici noului guvern, lucru cu atât mai ușor de făcut când FMI recomandă Turciei măsuri dure de austeritate și o creștere importantă a dobânzilor – o rețetă perfectă pentru proteste și instabilitate politică.

Președintele Erdogan dorește ca sărbătorirea centenarului republicii turce moderne din acest an să marcheze și realegerea sa, împreună cu culegerea roadelor anilor ce au trecut de la abandonarea politicii ”zero probleme cu vecinii”, ani în care Turcia s-a implicat în războaie pe trei continente – în Siria (unde Erdogan a sprijinit tabăra anti-Assad pentru ca apoi să declare că luptă împotriva grupării jihadiste Stat Islamic, deși actualul regim de la Ankara ar trebui să răspundă la multe întrebări despre granițele peste care jihadiștii primeau arme si peste care trimiteau petrol și dolarii jefuiți din Siria și Irak), în Libia (unde Erdogan a sprijinit tabăra rivală Rusiei), plus ajutorul dat Azerbaidjanului în războiul pentru Nagorno-Karabah (împotriva Organizației Tratatului de Securitate Colectivă, din care fac parte Armenia și Rusia). În plus, Ucraina se înarmează cu dronele turcești Bayraktar, în timp ce Recep Erdogan pare să fi obținut acceptul Rusiei pentru transformarea Turciei în hub energetic pentru Europa și mediază acordurile ruso-ucrainene pentru exportul cerealelor prin Marea Neagră. Toate cele de mai sus arată cât de importante sunt alegerile din Turcia în ecuația geopolitică din regiune, dar și cât de abil a reușit Erdogan să își joace cărțile.

Planurile lui Erdogan au fost complicate grav de cutremurul devastator din februarie anul acesta, mai mult decât de inflația galopantă și problemele economice, unele cu care președintele în exercițiu a mai avut de-a face în timpul celor aproape 20 de ani petrecuți la cârma țării, ani în care PIB-ul Turciei a crescut de trei ori. Ultima dată când Turcia a fost lovită de un cutremur soldat cu zeci de mii de victime a fost în 1999, când Erdogan ieșea din închisoare după o pedeapsă de patru luni de detenție și începea să-și construiască ascensiunea politică pe ruinele lăsate în urmă de seism. Urma să devină premier în 2003, criticând incompetența și corupția celor aflați la putere. De data aceasta, cei acuzați sunt chiar Erdogan și cercul său apropiat, cei care au transformat Turcia într-o republică pur prezidențială și au redus mult rolul parlamentului și legătura democratică dintre lideri și electorat. La aceasta se adaugă și o inflație de 85% raportat la anul trecut, și o monedă națională în cădere liberă.

Temele favorite ale președintelui Erdogan

Temele lansate pe platformele sociale de echipa lui Erdogan în ultima zi de campanie, pe 13 mai, definesc bine in profilul candidatului. Iată câteva dintre ele.

1. Erdogan ascultă ordinele primite de la Allah. Vestul a înnebunit când Hagia Sofia a fost transformată în moschee.

În 2023, Erdogan mizează pe profilul său de populist islamic pentru a atrage voturile, așa cum a făcut-o începând de la mijlocul anilor 1990, când a câștigat alegerile pentru primăria Istanbulului. A fost condamnat zece luni de închisoare în 1999, pentru că a recitat versuri ale unui poet islamist, iar în același an a lansat un album audio în care recita mai multa poezii similare, un album care a fost cel mai bine vândut in Turcia în 1999.

2. Opoziția va îndeplini ordinele primite din America și va sancționa Rusia. Informațiile despre implicarea Rusiei în alegerile din Turcia sunt niște minciuni.

Președintele Erdogan nu a ascuns deloc în timpul acestei campanii electorale relația sa bună cu Moscova și a prezentat convorbirea sa cu președintele Putin cu ocazia ceremoniei de deschidere a unei centrale nucleare construite de Rusia în sudul Turciei.

3. ”Președintele Joe Biden a ordonat îndepărtarea mea de la putere”

Erdogan a încercat să recreeze o stare de spirit asemănătoare cu cea de după tentativa de lovitură de stat din 2016, atunci când marea majoritate a turcilor considerau că Statele Unite, președintele Barack Obama și vicepreședintele Joe Biden, au jucat un rol indirect prin protejarea clericului Fetullah Gulen, considerat creierul complotului. Turcii nu au uitat de reacția echivocă de atunci a SUA, care au făcut apel la ”stabilitate și continuitate în Turcia”, pentru ca abia apoi, după ce facțiunile puciste din armata au bombardat capitala și au ucis 250 de oameni, iar președintele a scăpat de tentativa de asasinare, Departamentul de Stat să-și exprime susținerea pentru regimul Erdogan. Acum, în contextul electoral din 2023, ministrul de Interne din Turcia a declarat că alegerile prezidențiale sunt ”o tentativă de lovitură de stat susținută de Vest”, iar mitingurile electorale ale lui Erdogan au fost pline de avertismente transmise unei mulțimi de dușmani reali sau imaginari. ”Biden a dat ordinul îndepărtării lui Erdogan. Știu asta. Toți oamenii mei știu asta. Dacă așa stau lucrurile, atunci voturile de mâine vor fi un răspuns pentru Biden”, a spus Erdogan, cu o zi înainte de alegeri.

Kemal Kilicdaroglu, „birocratul anului”

Contracandidatul Kemal Kilicdaroglu este opusul președintelui în exercițiu. Este un birocrat lipsit de charismă, intrat în politică în urma cu 20 de ani, perioadă în care a fost doar în tabăra perdanților. A lucrat în cadrul Ministerului de Finanțe și se laudă în CV-ul său că a fost cândva ”birocratul anului”. Unul dintre clipurile electorale îl prezintă pe Kilicdaroglu în bucătăria sa modestă vorbind revoltat despre scumpirea kilogramului de ceapă. Kilicdaroglu este candidatul principalului partid de opoziție – Partidul Republican al Poporului -, parte a unei coaliții fragmentate de șase partide. Inflația și cutremurul din luna februarie îi oferă o șansă unică de a-l detrona pe Recep Erdogan, însă primul tur al alegerilor a arătat că sondajele ce-l dădeau favorit pe fostul contabil Kilicdaroglu au fost mult prea optimiste.

Contracandidatul lui Erdogan dorește o normalizare a relațiilor cu Siria, un obiectiv spre care se îndreaptă și actualul președinte, precum și reîntoarcerea în țara de origine a milioanelor de refugiați sirieni, folosiți până acum ca pârghie de presiune de către Erdogan în relația sa tranzacțională cu Comisia Europeană și Germania. Este unul dintre puținele aspecte comune ale platformelor anunțate de cei doi rivali politici. Spre deosebire de Erdogan, Kilicdaroglu dorește revenirea la o republică parlamentară, la încălzirea relațiilor cu Statele Unite și NATO, chiar și apropierea de UE și reluarea negocierilor de aderare (cu șanse minime însă, câtă vreme prioritatea Bruxellesului este acum legată de cererea de aderare depusă de Ucraina). Nu lipsesc din programul său temele clasice ale candidaților liberali – întărirea democrației turce, independența justiției și refacerea economiei prin măsuri de austeritate.

Va renunța Erdogan la putere?

Una dintre marile întrebări înainte de turul al doilea al alegerilor este dacă, după 21 de ani la putere, Erdogan va accepta să părăsească palatul prezidențial în cazul unei înfrângeri.

Președintele în exercițiu ar putea contesta un rezultat foarte strâns. Cazul alegerilor locale din Istanbul, în 2019, repetate după o asemenea contestație, arată ca Erdogan ar putea pierde prezidențialele în acest scenariu.

Scenariul cel mai negru este cel în care Erdogan se va agăța de putere folosind forța brută. Ministerul de Interne este dominat în totalitate de partidul său – Justiție și Dezvoltare. După epurările masive ce au urmat după tentativa de puci din 2016, Ministerul Justiției și mulți dintre magistrații turci sunt de partea lui Erdogan. Apoi, Erdogan poate conta pe acțiunile organizației paramilitare Lupii Suri, apropiată de Partidul Mișcarea Naționalistă, alături de care Erdogan guvernează. Președintele este apropiat chiar și de partidul naționalist-islamist kurd Cauza Dreaptă, care are un braț armat numit Hezbollah (a nu se confunda cu gruparea libaneză susținută de Iran). Însă cel mai important rămâne sprijinul armatei, iar epurările făcute de președinte după 2016 ar putea garanta loialitatea armatei. Revista The Spectator scrie însă că Erdogan se teme și acum de o potențială intervenție militară împotriva regimului său, motiv pentru care toți piloții de avioane de luptă sunt păziți de membri ai serviciului prezidențial de protecție și pază.

În cazul unei înfrângeri, cea mai probabilă opțiune a lui Erdoga va fi să aștepte eșecurile noului guvern, câtă vreme partidul său va deține majoritate în parlament și va putea pune piedici executivului format de Partidul Republican al Poporului, care ar trebui să se alieze atât cu socialiștii kurzi, cât și cu ultranaționaliștii din ”Partidul Bun” – o rețetă considerată imposibilă de majoritatea analiștilor.

Cotidianul RO