Rezultatele Concursului de Debut al Editurii Polirom 2019
La Concursul de Debut al Editurii Polirom, ediţia 2019,
au participat 310 manuscrise la următoarele secţiuni: PROZĂ – 127
de manuscrise, POEZIE – 183 de manuscrise.
Premiul de Debut la secţiunea POEZIE nu s-a
acordat.
Premiul de Debut la secţiunea PROZĂ a revenit
volumului de proză scurtă Papa Nicolau
și alte povestiri foarte, foarte scurte
de Roxana Dumitrache.
Roxana Dumitrache s-a născut la
Bucureşti pe 15 aprilie 1987. A absolvit London School of Economics
and Political Science și Facultatea de Științe Politice din cadrul
SNSPA. A coordonat cercetări de teren dedicate dimensiunii de gen
în clivajele religioase și modului în care segregarea socială se
reflectă în arhitectură urbană din Albania și Kosovo. În cadrul
Comisiei Europene a coordonat activitatea de cercetare pentru două
dintre viitoarele politici și directive pentru statele membre,
punînd accentul pe egalitatea de șanse și nediscriminare. Scrie
constant pe teme legate de egalitatea de gen, discriminare,
educație și segregarea de gen, violență împotriva
femeilor.
Papa Nicolau și alte povestiri foarte, foarte
scurte este o culegere de istorii insolite, care
caută răspunsuri la marile întrebări suscitate de provocările
destinului şi de condiția alienantă a femeii într-un cod cultural
creat de bărbați. Privit dinspre coerența lui tematică, volumul
poate fi asimilat unui foarte lucid repertoar literar de
contemporary women's issues.
Aflată la capătul opus al prozei feminine „senzitive”,
dedicate poveștilor apăsat-autobiografice, acestă carte, genuină şi
tandră, dar totodată matură şi lucidă, semnalează o conștiință
artistică emergentă, cu intuiția precisă și de bun augur a
brevității.
„Am lucrat la Papa Nicolau și alte foarte,
foarte scurte povestiri într-un ritm galopant,
așteptîndu-mă în orice moment ca textul să-mi trîntească ușa în
nas. Nu știu dacă, dintr-un soi de preștiință maternă (în cel mai
propriu sens al cuvîntului), m-am raportat emoțional la aceste mici
proze ca la niște copii nenăscuți. Ori poate e forma mea de pietate
față de literatură și o hipertimiditate în scris care m-au urmărit
tot timpul. Mi se părea că nu e echitabil față de literatură ca eu
să fac vreodată pasul dinspre politologie și studii de gen înspre
ceva de tip „Papa Nicolau”. E prima dată cînd, după cîteva texte
scurte incluse în antologii și un e-book pierdut definitiv în
cyberspace, am găsit suficientă putere de a mă ierta că nu voi fi o
mare voce a literaturii, dar că am libertatea de a fi o voce
liliputană. E și asta ceva, probabil.
Papa Nicolau nu e despre cancer,
deși s-ar putea crede că am dezvoltat o monomanie literară legată
de el. Nu cred că e nimic glorios în a literaturiza boala, mai ales
cînd ești în poziția confortabilă de a scrie despre, și atît.
Povestirile sînt despre fragilitate în toate formele ei, despre
nesiguranțele femeilor tinere, ale mamelor, ale fiicelor care își
pierd mamele, despre spaimele apatrizilor sau ale dezrădăcinaților,
despre micile sau marile suferințe care populează birourile
sticloase ale corporațiilor. Cu toate astea, vreau să cred că
Papa Nicolau…, în ciuda numelui, poate fi o
lectură tonică.”
