REZULTATELE POLIȚIȘTILOR PRAHOVENI ÎN URMA ACȚIUNILOR din perioada 20 ianuarie -21 ianuarie 2024

 

În perioada 20 ianuarie - 21 ianuarie a.c., polițiștii prahoveni au desfășurat activități preventive pe raza întregului județ.Astfel, au fost organizate 8 acțiuni punctuale, atât în  municipiul Ploiești dar și în localitățile Sinaia, Valea Călugărească, Șirna și Apostolache și pe drumurile naționale din județ, prilej cu care s-a acționat atât pentru pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, cât și pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră.În urma controalelor efectuate, au fost legitimate peste 550 de persoane, verificate 500 autovehicule și au fost efectuate 300 de testări cu aparatele etilotest și 10 cu aparatele drugtest.Astfel, în urma neregulilor constatate, au fost aplicate 190 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 63.000 de lei, cele mai multe fiind aplicate conform  Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drum