Durerea familiei lui Dumitru Robert Stoica, tânărul de 32 de ani din Râmnicu Vâlcea dispărut după ce a părăsit România, a atins un nivel cumplit odată cu confirmarea celui mai temut scenariu.
Rudele și prietenii săi au sperat până în ultima clipă într-o veste salvatoare, însă finalul căutărilor a adus o tragedie devastatoare.
Robert Stoica a fost găsit decedat în Turcia
După peste o lună și jumătate de incertitudine, Robert a fost găsit fără viață în Turcia. Informația a fost confirmată de apropiați, care au anunțat că trupul neînsuflețit va fi repatriat în România, procedurile legale fiind deja în curs de desfășurare.
Vestea a generat un val de reacții de solidaritate în mediul online, unde mulți oameni au urmărit cazul încă de la dispariția tânărului.
„Cu profundă tristețe vă informăm că Dumitru Robert Stoica a fost găsit decedat în Turcia. În acest moment se urmează formalitățile legale pentru repatrierea în România. Rugăm pe toți cei care au fost alături prin distribuiri, mesaje și sprijin să păstreze un moment de reculegere și să respecte durerea familiei în aceste clipe extrem de dificile. Vă mulțumim tuturor pentru implicare, solidaritate și sprijin. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, au scris apropiații lui Robert pe Facebook.
Dispariția tânărului a fost semnalată după ce acesta a plecat din țară pe 10 decembrie. Odată ajuns în Turcia, a contactat-o pe iubita sa, spunându-i că se află acolo „cu treabă”. Din 13 decembrie, Robert nu a mai putut fi contactat, iar familia a intrat imediat în alertă.
Românul fusese dat dispărut în urmă cu o lună
Rudele au informat poliția, iar autoritățile au început căutările atât pe teritoriul țării, cât și în străinătate, colaborând cu instituțiile din Turcia. În această perioadă, apropiații au distribuit anunțuri și apeluri publice, sperând că cineva l-ar fi putut vedea sau recunoaște.
De asemenea, pe site-ul Poliției Române a fost publicat un anunț oficial privind dispariția sa:
„În data de 10.12.2025 a părăsit țara cu destinația Turcia, iar din 13.12.2025 nu mai poate fi contactat telefonic sau prin alte căi de comunicare. Obiecte de vestimentație: blugi gri, tricou negru, geacă neagră, adidași negri.”
În aceeași perioadă, vecinii și cunoscuții au încercat să ajute la răspândirea informației.
„Vecinul nostru, Robert, este dispărut din 13 decembrie. Familia îl caută cu disperare. Ultima locație, Turcia, Istanbul. Vă mulțumim!”, scria o apropiată pe Facebook.