România este gata să primească imigranți, pentru a acoperi
deficitul de forță de muncă internă, au decis prin acte oficiale
ultimele trei Guverne și CSAT-ul condus de președintele Klaus
Iohannis. Este aceeași teorie periculoasă care a adus Europa în
pragul colapsului. Regimul de la București, care păstrează o tăcere
suspectă în legătură cu acest subiect incendiar, are obligația să
dea explicații clare, titrează EVZ.
În acele momente tulburi pentru Uniunea Europeană, în plin
proces de negociere a cotelor obligatorii care revin fiecărei țări
în toamna lui 2015, fostul Guvern Victor Ponta adoptă în data de 16
septembrie Hotărârea 780 de aprobare a „Strategiei Naționale
privind Imigrația pentru perioada 2015- 2018”, document avizat de
CSAT peste o zi și coordonat de fostul vicepremier Gabriel Oprea.
Scopul documentului era să găsească măsuri prin care România să
controleze fluxul de străini care intră legal sau ilegal în țară.
Nu a existat nicio consultare publică pe marginea acestui subiect,
autoritățile limitându-se să transmită un comunicat de presă
sec.
La câteva zile după afirmațiile fostului general SRI,
premierul Mihai Tudose l-a numit pe vicepremierul Marcel Ciolacu în
fruntea Comitetului pentru Integrarea Re fugiaților, înființat în
2015 de Cioloș. Surse guvernamentale au relatat EVZ că subiectul nu
a fost discutat în ședințele de Guvern, dar mutarea a fost făcută
pentru a „reactiva” acel comitet care intrase într-o stare de
„adormire”.
Ciolacu este doctorand la facultatea SRI și a participat la
cel puțin o partidă de vânătoare de mistreți în munții Buzăului cu
Omar Hayssam, celebrul terorist condamnat, mărturie fiind pozele de
la acea vreme. De asemenea, la sfârșitul lunii iunie, Agenția
europenă pentru apărarea granițelor (FRONTEX) a semnalat faptul că
numărul imigranților ilegali prinși în timp ce încercau să treacă
fraudulos prin România, majoritatea irakieni, s-a triplat în prima
parte a anului 2017 comparativ cu aceeași perioadă din 2016. „Nu
putem vorbi de o tendință, dar este nevoie de atenție”, a transmis
FRONTEX, potrivit News.ro.
În planul avizat de CSAT sunt enumerate situațiile care ar
putea aduce valuri de refugiați spre România, cu mențiunea că
„fenomenul migraționist riscă să devină necontrolabil”:
● menținerea situației conflictuale din Republica Arabă
Siriană;
● amplificarea conflictului armat din Republica Irak și
extinderea ariilor controlate de grupările teroriste;
● menținerea unei situații instabile în zonele limitrofe
României (Ucraina, Transnistria);
● perpetuarea și creșterea în intensitate a tensiunilor
israeliano – palestiniene ce ar putea degenera/escalada într-un
conflict;
● menținerea situației migr ției ilegale din Republica Turcia,
devenită principalul stat de tranzit pentru migrația ilegală din
Orientul Mijlociu sau din Africa spre România, Istanbul fiind
principala placă turnantă în drumul spre Occident.
Strategia națională în domeniul imigrației prevede, printre
altele, ca refugiaților să li se facă reclamă pozitivă în rândul
cetățenilor, pentru integrarea lor. „Crearea unei imagini pozitive
în rândul opiniei publice din România privind fenomenul imigrației
și al integrării cetățenilor statelor terțe prin derularea de
activități de informare și campanii de conștientizare”, este una
dintre măsurile pregătite.
România este folosită ca spațiu de tranzit pentru imigrația
ilegală către statele mai dezvoltate din vestul Uniunii Europene,
imigranții ilegali venind din Siria, Afganistan, Iran, Irak,
Magreb. „Având în vedere poziția geografică a României în calea
rutelor folosite de către imigranți pentru a ajunge în țările de
destinație apreciem că fenomenul migrației ilegale va înregistra o
pantă accentuat ascendentă”, se arată în strategia adoptată de
România. „În cazul menținerii presiunii asupra frontierei terestre
a României și țărilor vecine, există posibilitatea ca autoritățile
din aceste țări să nu mai facă față situației, ceea ce poate
conduce la încercări de părăsire ilegală a teritoriului statelor
vecine către România ceea ce va conduce la creșterea numărului de
solicitări de azil, dar și a numărului de imigranți ilegali
împotriva cărora vor fi dispuse măsuri de îndepărtare de pe
teritoriu”, mai spune documentul.
Din categoria:Politica