O știre de zilele trecute ne spune că țara noastră va acorda sub formă de ajutor umanitar gratuit 1,3 milioane de doze de vaccin pentru patru alte state: Albania, Vietnam, Egipt și Tunisia. Vaccinurile care se vor acorda vor fi de tipul Astra Zeneca.
Dozele de vaccin vor fi transportate fie prin Ministerul Afacerilor Interne, fie prin Departamentul pentru Situații de Urgență, și vor avea drept scop susținerea eforturilor celor patru state de a combate răspândirea virusului SARS-CoV-2.Astfel, Albania ar urma să primească 150000 de doze, Vietnamul 199200 doze, Egiptul 525000 de doze iar Tunisia 425000 de doze. Acestea face parte din dozele de vaccin deja achiziționate de către Ministerul Sănătății din România de la compania AstraZeneca.
Iată că în ultima perioadă România câștigă bile albe la
capitolul ajutor acordat altor țări, iar acest ajutor nu rămâne
întotdeauna trecut cu vederea - să ne gândim la boostul de imagine
pe care l-a primit țara noastră din partea Greciei cu ocazia
trimiterii a peste 100 de pompieri care să-i ajute pe greci să
stingă incendiile de la ei.