Activitatea fizică s-a menținut anul acesta pe locul 4 în topul aspectelor care influențează calitatea vieții românilor (37%), după somn/odihnă (54%), echilibru personal (52%) și alimentație (51%), conform studiului anual realizat de de Asociația CIPRA - Centrul de Informare, Prevenire Risc și Analiză. O nouă cercetare de piață finalizată în luna septembrie 2024, cu ajutorul Reveal Marketing Research, arată că 36% dintre români fac sport de mai multe ori pe săptămână, în special bărbații (44%, comparativ cu doar 29% femei). Persoanele din categoria de vârstă 55-65 de ani (44%) și tinerii cu vârste între 18 și 24 de ani (42%) stau cel mai bine la acest capitol, în vreme ce respondenții cu vârste între 25 și 34 de ani sunt cel mai puțin activi (30%).
...