De peste două luni, producătorii şi furnizorii de gaze stochează zilnic cantităţi mari de gaze în depozite pentru ciclul de înmagazinare 2017-2018. În medie, potrivit datelor Transgaz privind fluxurile de gaze din România, între 40.000 şi 70.000 de MWh sunt stocaţi zilnic în depozite, adică între 7 şi 10 milioane de metri cubi.

Deja cantitatea de gaze aflată în depozitele României s-a dublat, de la ieşirea din iarnă, de la 400 de milioane de metri cubi (gaze rămase neconsumate în depozite) la 800 de milioane de metri cubi, potrivit unei situaţii furnizate de preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ. „Dacă ritmul de acum se menţine, încă 1,8 miliarde de metri cubi vor mai intra în depozite până la 1 noiembrie, când se finalizează ciclul de înmagazinare“, spune Havrileţ. Astfel, România va intra în iarna 2017-2018 cu 2,8 miliarde de metri cubi, cu 400 de milioane de metri cubi de gaze mai mult decât în precedenta iarnă.

72 de lei/MWh este prețul la care Romgaz este silită să vândă, în urma unei suprataxe pe veniturile suplimentare obţinute din liberalizarea pieţei de gaz

Stocurile, semn de vulnerabilitate

Teoretic, e de bine. România va fi mai mult decât pregătită pentru iarnă, putând chiar să-şi limiteze importurile de gaze din Rusia. În sezonul rece din care am ieşit, au existat mai multe probleme în aprovizionarea cu gaze, din cauza temperaturilor extrem de scăzute fiind necesare importuri masive. Cu toate acestea, 400 de milioane de metri cubi de gaze au rămas nefolosite. În practică însă, stocurile masive arată o vulnerabilitate, cu precădere a producătorilor, legată de condiţiile actuale de piaţă. Majoritatea covârşitoare a gazelor stocate în depozite sunt ale Romgaz, a doua cea mai mare companie de stat din România, după Hidroelectrica. De altfel, compania de stat este singura care şi-a şi asumat un program lunar al înmagazinărilor, pe care deja l-a depăşit. Restul firmelor abilitate şi obligate să facă stocuri – Petrom,
ENGIE, E.ON – au făcut cerere de stocare doar pentru capacitatea agregată, fără a-şi asuma un program lunar.

Micșorarea producției, o soluție?

Aparent, operatorii privaţi nu se grăbesc să-şi facă stocuri pentru iarnă, situaţie asemănătoare cu cea din iarna trecută, când, potrivit directorului Romgaz, Virgil Metea, cea mai mare parte din stocuri era făcută de compania de stat. În schimb, nici graba cu care Romgaz se grăbeşte să umple depozitele nu arată prea bine. Depăşirea programului lunar cu 20% până la 30% poate însemna şi că Romgaz are foarte multe gaze disponibile cu care nu are ce face, pentru că nu are unde să le vândă. Cererea pe perioada sezonului cald este mică, combinatele chimice care consumau mult gaz s-au închis, Romgaz nu are ca soluţii decât să micşoreze producţia, cu consecinţe neplăcute din punct de vedere economic, sau să stocheze, în speranţa că le va vinde mai scump la iarnă. „Aşa se pare că este situaţia“, a comentat Havrileţ, preşedintele ANRE.

„Dacă ritmul de acum se menţine, încă 1,8 miliarde de metri cubi vor mai intra în depozite până la 1 noiembrie.“ Niculae Havrileţ, preşedintele ANRE

Scăderea pieței și „factorul InterAgro“

În 2008, consumul naţional de gaze era de 18 miliarde de metri cubi, din care 12 miliarde producţie locală şi 6 miliarde importuri. Cel mai mare consumator era grupul InterAgro, deţinut de Ioan Niculae, care consuma anual circa 3,5 miliarde de metri cubi, peste populaţie – 3 miliarde de metri cubi. În 2014, după cinci ani de criză, piaţa scăzuse la 13-14 miliarde de metri cubi. O parte din fabricile lui Niculae erau închise. În 2016, când doar o fabrică InterAgro a mai funcţionat, piaţa a ajuns la 11 miliarde de metri cubi, din care 10 miliarde producţie. Aşadar, o cantitate importantă de gaze se constituie acum ca surplus. Petrom, ca firmă privată, poate ieftini marfa pentru a o vinde mai repede. În schimb, Romgaz este companie de stat, deci supusă controalelor Curţii de Conturi pentru fiecare metru cub vândut. Or, Romgaz nu are libertatea de a vinde strict în condiţii de piaţă, pentru că este limitată la un anumit nivel de preţ. În urma unei suprataxe pe veniturile suplimentare obţinute din liberalizarea pieţei de gaz, impusă de guvernul Ponta în 2015, continuată şi de guvernul Grindeanu, Romgaz este silită să vândă gaze la un preţ minim de 72 de lei/MWh, pentru că acesta este nivelul de taxare. Petrom are libertatea să coboare sub acest preţ, chiar dacă este taxată la nivelul acestuia, pentru a câştiga piaţă, în schimb Romgaz nu poate, pentru că directorii care decid aşa ceva se pot alege cu dosare penale. Prin urmare, neexistând cerere semnificativă, gazele iau drumul depozitelor.
Întrebat despre cum a afectat piaţa gazelor închiderea combinatelor lui Niculae, directorul Romgaz, Virgil Metea, a răspuns laconic: „Cred că situaţia de acum a pieţei o spune destul de bine“.

Un paradox: iarna, 50% gaz rusesc

Surplusul de gaze pe care îl deţine, ca şi limitările de preţ de vânzare la care este supus prin lege au făcut ca Romgaz să aibă, anul trecut, mari probleme financiare. Pe fondul unor preţuri mici la petrol, ruşii de la Gazprom au ieftinit masiv gazul şi au revenit puternic pe piaţa din România. În sezonul rece, au ajuns să deţină chiar 50% din piaţă. Aceasta, deoarece au vândut mai ieftin decât producătorii locali, luându-le clienţii. Astfel, Romgaz a înregistrat o scădere de 30% a profitului, iar divizia de gaze a Petrom a fost chiar pe pierdere.

România are o producţie de circa 10 miliarde de metri cubi anual, împărţită egal între Romgaz şi Petrom. Populaţia plăteşte un preţ reglementat, aproape toţi românii fiind arondaţi la unul dintre cei doi mari furnizori: ENGIE în sud şi E.ON în nord.