Bună!
Există dragoste la prima vedere? Prima aplicare? Cum să nu
existe?! Bineînțeles că da! Și dacă voi nu credeți în așa ceva,
atunci înseamnă că nu v-a picat încă rujul lichid de la Boys'n
Berries în mâini. Pardon, pe buze!
Rujul lichid - All Day Matte - este unul rezistent la
transfer. După aplicare trebuie așteptat foarte puțin până se
usucă.
- aspect catifelat
- nu lucește absolut deloc
- acoperă perfect într-un singur strat
- nu are miros
- aplicator flexibil
- culori pigmentate
- nu usucă buzele
- nu se strânge
Am tot citit păreri despre acest ruj și am înțeles că diferă
puțin consistența și rezistența de la o nuanță la alta.
Nuanța pe care o am eu este Dazzler și îndeplinește toate
caracteristicile pe care le-am enumerat mai sus.
Ce mi se pare ciudat, cât și interesant e faptul că acestă
nuanță se schimbă în funcție de lumină. Cel puțin mie așa mi se
pare. În prima poză este nuanța mai intensă, mai stridentă. A doua
poză este făcută în interior (în mașină) și se observă
schimbarea.
Se găsește în 18 nuanțe, are 4 ml, poate fi folosit 6 luni de
la deschidere și costă în jur de 30 lei.
Sunt curioasă dacă voi ați încercat aceste rujuri, mai ales
nuanța Dazzler, dacă ați observat același lucru ca mine în ceea ce
privește schimbarea nuanței.
Vă pup.