Rusia, anunț oficial:Siria a fost eliberată în totalitate de teroriștii ISIS! Misiunea armatei ruse s-a încheiat.
Rușii anunță misiune îndeplinită în Siria, după doi ani de la
declanșarea operațiunii militare pro Assad. Misiunea armatei ruse
în Siria s-a încheiat, iar teritoriul sirian este „eliberat în
totalitate” de luptătorii grupării jihadiste Stat Islamic, a
anunțat joi Ministerul rus al Apărării, relatează AFP citată de
Agerpres.
„Misiunea armatei ruse de a învinge gruparea teroristă SI s-a
încheiat”, au anunțat vineri oficiali ai Ministerului rus. În
prezent nu mai există nicio localitate sau regiune din Siria sub
controlul Stat Islamic, au subliniat oficialii ruși.
„Teritoriul sirian este complet eliberat de luptătorii acestei
organizații teroriste”, a spus generalul Serghei Rudskoi, un
oficial din cadrul Statului Major al armatei ruse, în cadrul
conferinței de presă.
Potrivit generalului Rudskoi, în ultimele zile au avut loc
lovituri aeriene fără precedent în regiunea Bukamal, ultima
localitate importantă aflată sub ocupația SI, avioanele ruse
efectuând zilnic peste 100 de zboruri și 250 de lovituri.
Forțele speciale ruse au fost de asemenea active, ghidând
loviturile aeriene și „distrugând cei mai odioși lideri ai
grupurilor de combatanți în spatele liniilor inamice„, a spus
el.
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) susține
însă că ISIS controlează în continuare 8% din provincia Deir Ezzor
(est).
Se bănuiește că „grupuri de sabotori ale SI ar mai acționa,
însă vor fi combătute de trupele siriene”, a adăugat generalul rus,
precizând că „contingentul rus își va concentra eforturile pentru a
oferi ajutor poporului sirian pentru instituirea păcii”.
Rusia a anunțat deja pe 21 noiembrie sfârșitul „fazei active a
operațiunii militare„ în Siria, unde armata rusă intervine în
sprijinul regimului Bashar al-Assad.
În 2015, Rusia și-a trimis avioanele pentru a sprijini lupta
Damascului împotriva forțelor islamiste extremiste care, din 2011,
încearcă să dărâme guvernul președintelui Assad. Intervenția
Rusiei, aliată a Damascului, a împiedicat prăbușirea statului
sirian și a deschis calea unui dialog politic cu grupările de
opoziție care văd un viitor pentru Siria ce nu se bazează pe
ideologia extremistă.
Operațiunea comună militară ruso-siriană s-a desfășurat în
paralel cu eforturile diplomatice de a stabili o încetare a focului
în multe regiuni ale Siriei și de a facilita negocieri directe
între guvern și opoziția moderată. Turcia și Iranul au avut un
rol-cheie în negocierea așa-numitelor „zone de dez-escaladare”,
fiind implicate activ în continuarea tranziției politice în
Siria
Din categoria:Politica