să nu priveşti peste umăr
şi am fost plângere şi-am fost iertare
şi tot trecutul mi l-am scufundat să nu am cale de întors
în mine ar trebui să crească-altă sămânţă
de n-aş fi sterp, lipsit de apărare
adapă-te cu roua lacrimilor ce au fost
că altele nu sunt ca să mai curgă
secat izvorul, pustiită viaţă
şi sufletul în tot mi s-a supus
încet pornim către o altă zare
eu Don Quijote, sufletul o Rosinantă
aş vrea să-mi sprijin temerile toate
dar Sancho Panza a scăpat în moarte
departe, mă alung cât mai departe,
de viaţă râul ăsta mă desparte