Salariile primarilor și viceprimarilor din marile orașe vor fi majorate prin legea salarizării unitare, iar acestea se vor mări în medie cu 30% .
Comisia de Muncă din Senat a adoptat un amendament la care se modifică unii coeficienți de salarizare pentru primarii și viceprimarii din municipii și orașele cu număr mare de locuitori, excepţie făcând primarul şi viceprimarii Capitalei.
Potrivit membrilor comisiei, salariile primarilor din marile orașe se măresc cu 1450 de lei faţă de sumele propuse în proiectul inițial al legii salarizării unitare. Majorările se vor aplica de la intrarea în vigoare a legii, care ar trebui să fie 1 iulie, potrivit parlamentarilor din coaliția PSD-ALDE.
Amendamentul cu privire la mărirea salariilor primarilor aparține deputatului PNL Corneliu Olar, fost primar cu cinci mandate.
USR a criticat dur propunerea, deoarece orice modificare se face cu acordul partidelor din opoziție, re...