Sălile de clasă din opt școli bihorene vor fi modernizate cu peste 600 de echipamente digitale

  • Postat în Mass Media
  • la 13-05-2025 14:18
  • 11 vizualizări
Sălile de clasă din opt școli bihorene vor fi modernizate cu peste 600 de echipamente digitale
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Oradea Info - Stiri Oradea, informatii, evenimente din Oradea

Consiliul Județean Bihor a finalizat procedura de licitație pentru achiziția a 616 echipamente digitale destinate modernizării procesului educațional în opt unități de învățământ din județ. Firma câștigătoare este S.C. Sysdom Proiecte S.R.L, iar valoarea contractului se ridică la 2.014.047,00 lei fără TVA.

Unitățile de învățământ vizate sunt:

  • Liceul Tehnologic Special Nr. 1 Oradea;

  • Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1 Oradea;

  • Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Orizont” Oradea;

  • Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Cristal” Oradea;

  • Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Bonitas” Oradea;

  • Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1 Popești;

  • Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bihor (CJRAE);

  • Școala Gimnazială Nr. 1 Curățele.

„Prin acest proiect, ne propunem să aducem tehnologia modernă mai aproape de fiecare elev. Vom dota sălile de clasă, laboratoarele de informatică, cabinetele școlare și atelierele de practică cu laptopuri, table interactive, imprimante multifuncționale, scanere portabile, tablete, camere pentru videoconferințe și routere Wi-Fi”, au transmis reprezentanții Consiliului Județean Bihor.

Achiziția echipamentelor IT este parte a unui proiect mai amplu, împărțit în patru loturi:

  • Lot 1 – Echipamente digitale (procedura finalizată);

  • Lot 2 – Mobilier școlar (valoare estimată: 1.039.905 lei fără TVA);

  • Lot 3 – Dotări atelier școlar (valoare estimată: 329.000 lei fără TVA);

  • Lot 4 – Dotări materiale didactice (valoare estimată: 1.423.665 lei fără TVA).

Licitațiile pentru loturile 2, 3 și 4 sunt în desfășurare.

„Ne dorim să echipăm 88 de săli de clasă cu mobilier nou și calculatoare, să dotăm 95 de săli cu table interactive și echipamente TIC, să modernizăm patru laboratoare de informatică și să oferim sprijin direct în 17 cabinete psihopedagogice, logopedice și de consiliere școlară. De asemenea, vom moderniza un atelier de practică și vom dota două săli de sport cu echipamente moderne”, au adăugat oficialii proiectului.

În plus, în cadrul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Bihor (CJRAE), vor fi amenajate trei noi cabinete multifuncționale pentru consiliere psihopedagogică, logopedie și terapii specifice.

Investiția beneficiază de finanțare integrală prin Componenta 5 – Educație din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și are ca obiectiv dezvoltarea unui proces educațional modern, accesibil și incluziv pentru elevii din județul Bihor.