O lampă şi, alături, parcă alinându-i singurătatea şi umila sa existenţă, o icoană cu Maica Domnului. Sau zidurile decrepite ale Balcicului şi cele albe, ca o veche-străveche lumină, ale mănăstirilor de la Muntele Athos, ori ale bisericilor din Bucovina, înveşnicindu-se în lupta lor cu timpul. Și chiliile călugărilor, şi florile, o, florile, pe câmp sau în atelierul pictorului, înnobilând încremenirea clipei. Și un clopot, întunecat şi de neclintit, dar fulgerat parcă de o lumină albă, verticală, pe care o vezi şi, după un răstimp, o şi auzi ca pe un imn şi îndemn întru credinţă. Și treptele, scările, care urcă spre porţile bisericilor sau ale caselor de pe dealuri. Trepte care urcă, tot timpul urcă! Și aerul, aerul din jurul tuturor acestor construcţii/compoziţii, aerul care vibrează, se materializează şi-n devălmăşia lui se simt exasperarea şi izbânda pictorului Mihai Sârbulescu, invitatul de azi al ...