Se pare că Samsung Galaxy Note 7 a stârnit interesul
publicului de la noi într-un mod mai amplu decât Galaxy S7 şi S7
Edge, dacă ne luăm după numărul de precomenzi. Întregul stoc de
modele Note 7 alocat precomenzilor a fost epuizat deja, în cele 9
zile trecute de la debutul acestor precomenzi.
Înainte de startul precomenzilor, numărul de consumatori care
şi-au exprimat interesul cu privire la Note 7 îl depăşise deja pe
cel legat de Galaxy S7 şi S7 Edge, dacă ne luăm după înregistrările
pe platformele digitale Samsung. Astfel, a fost
limitat numărul de terminale alocate pe pieţele din Europa pentru
precomenzi. Practic cererea a depăşit oferta, din câte
înţelegem.
Galaxy Note 7 va avea ca urmare o disponibilitate
segmentată, urmând a sosi pe piaţa din Europa pe 2, 9 sau 16
septembrie, iar în România va ajunge oficial pe 16 septembrie. E
interesant că există operatori locali ce au termenul de livrare
mult mai devreme decât cel menţionat de Samsung, după cum aflaţi
aici. Astfel, la ultima verificare phabletul sosea pe 29 august la
Orange şi 30 august la Vodafone.
Şi retailerii s-au mişcat destul de rapid, urmând probabil a
livra produsele înainte de termenul din septembrie. Ramane de vazut
si daca vor avea unitati suficiente pentru a acoperi cererea.