Sări la conținut
Mass Media 8

Șase luni de la tragedie: Viața lui Alex Marcu după pierderea soției sale.

La sfârșitul lunii mai, o nenorocire devastatoare a afectat o familie din România, lăsând cicatrici adânci, imposibil de șters de trecerea timpului. Teodora Marcu, în vârstă de 23 de ani și însărcinată cu al doilea copil, a fost ucisă brutal într-un parc de joacă, sub privirile șocate ale fetiței sale de trei ani. Incidentul s-a petrecut în mijlocul zilei, iar autorul a fost fostul ei partener.

La șase luni după acest eveniment care i-a răvășit viața pentru totdeauna, Alex Marcu, soțul Teodorei, trăiește departe de lumina reflectoarelor, axându-se pe creșterea copilului său, care a rămas fără mamă.

O viață discretă, dedicată în totalitate copilului
După tragedie, Alex Marcu a optat pentru discreție totală. A evitat aparițiile publice și nu a dorit să discute despre durerea pe care o resimte. Contactat recent, a reușit cu greu să împărtășească câteva gânduri despre perioada extrem de grea pe care o traversează.

Bărbatul a recunoscut că îi este din ce în ce mai greu să revină mental la acele evenimente tragice, iar fiecare tentativă de a discuta despre ele îi amplifică suferința. În prezent, fetița sa reprezintă singurul său sprijin și motiv pentru a continua.

„Nu pot vorbi despre asta. De fiecare dată când mă gândesc la acele momente, devine mai greu. Este o situație foarte delicată și trebuie să mă concentrez pe copil”, a declarat Alex Marcu, conform apropiaților săi.

Copilul, centrul universului său
Fetița, care a asistat la scena tragică, este acum în grija tatălui său. Alex Marcu depune eforturi pentru a-i oferi stabilitate, afecțiune și un mediu sigur, unde să redescopere treptat bucuria copilăriei. Deși absența mamei va rămâne o rană deschisă, eforturile lui sunt orientate către vindecarea emoțională a copilului și construirea unui viitor cât mai armonios.

Pentru Alex Marcu, fiecare zi reprezintă o luptă tăcută, purtată departe de privirile publicului, într-un ritm dictat de responsabilitatea imensă de a fi, în același timp, părinte, sprijin și refugiu pentru un copil marcat de o tragedie pe care nu ar fi trebuit să o trăiască.