Scandal și bătaie pe strada Smârdan, din Ploiești.Trei femei a ajuns la spital

 

”La data de 4 august a.c., în jurul orei 13.00, polițiștii din cadrul Secției nr.4 de Poliție Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Smârdan, din municipiul Ploiești, are loc un conflict între mai multe persoane. 

În baza sesizării, la fața locului s-au deplasat mai multe patrule de poliție din cadrul Poliției municipiului Ploiești, din primele verificări efectuate reieșind faptul că între membrii a două familii ar fi avut loc un conflict verbal, care a degenerat. 

În fapt, 5 bărbați și o femeie cu vârste cuprinse între 16 și 63 de ani, ar fi agresat fizic trei femei, acestea din urmă fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. 

Totodată, bănuiții ar fi distrus mai multe geamuri a două locuințe de pe străzile Smârdan și Beiuș. 

La fața locului, în sprijin, au intervenit și polițișt