Mama sursa... acasă!   Am să fac referire, azi, la visul dintr-una din nopțile trecute. Tata, Filip ... acolo, de fapt, dincolo. Au trecut mai mult de 50 de zile de când aplecat dintre noi. Îl linișteam mereu spunându-i ce este moartea, spunându-i așa: ”Tată, se deschide o ușă și se închide alta. Treci dintr-o încăpere în alta, singura diferență este că nu mai poți se te întorci... în camera de unde ai plecat, unde s-a închis ușa...”. Vorbim de locul unde se află și îi spun: ”O să vin și eu mai târziu unde ești tu acum...la mama sursă, acasă. I-am repetat de trei ori, ”o să vin cândva acasă, acasă, acasă...” Îmi venea să merg să îl îmbrățișez, dar între noi era un spațiu cam de un metru, ca o ceață deasă... Și m-am gândit – ”cred că nu se cuvine să îl îmbrățișez”. El, însă, stătea neclintit, se uita la mine și nu spunea nimic, privea într-un fel mirat. Îi transmit telepatic: ”Cum, tu nu ști