Călătorie în lumea paralelă Atunci când am început să scriu ”Scara la cer” pot să spun, cu mâna pe inimă, că nu știam mai nimic despre existența unei vieți paralele, în vis, prin vis. Acum știu. Somnul este mica ”moarte”, dacă pot să spun așa. Un exercițiu. Somnul este cel care atestă că, de fapt, nici nu există moarte. Există lucruri atât de simple, aproape de noi, pe care refuzăm să le vedem. În ultima perioadă, citind foarte mult, am aflat că există școli care ajută pe doritori să călătorească prin intermediul somnului indus. Când am început să scriu ”Scara la cer” scopul a fost să aflu dacă undeva mai există oameni ca mine. Mulțumesc celui care a avut inspirație divină prin ideea genială „dincolo-de-materie”, Gabriel, pentru că aici este și colțul meu de Rai, scara mea la cer, dar și dovada incontestabilă că lumea paralelă a celor de ”Dincolo” există. Astfel am aflat că există nu numai oam...