La Crânguri...    Un week-end petrecut departe de lume și agolomerație, în mijlocul naturii, într-o localitate mică, numită sugestiv ”La Crânguri”. Prieteni de familie, un domn arhitect, de 50 de ani, o doamnă pictoriță, de 40 de ani, și fetița lor de zece ani, m-au invitat alături de ei, la căsuța simplă, de vacanță, situată undeva în sudul României.   O dimineață întreagă petrecută în livadă, dar și în mijlocul unei naturi sălbatice, deoarece totul creștea acolo la voia întâmplării, natural, m-a epuizat fizic. Așa că la amiază m-am întins în primul pat care îmi era la îndemână, chiar în antreul casei. Eram într-o stare de semi-somn și dintr-o dată simt cum o fată tânără, o domișorică, se întinde deasupra mea, la o distanță de jumate de metru în aer, și mă privește profund. S-a aplecat spre mine și mi-a trasnmis, telepatic, desigur, întrebarea ei – cine ești, ce cauți ai