Respingerea României de la intrarea în spațiul Schengen
a arătat că regele e gol. Și la Bruxelles, și la Viena, și la
București. Eroismul de mucava manifestat a șaptea zi după
scripturi de diverși mahări ai politicii românești n-ar trebui
băgat în seamă. Plănuitele răzbunări despre care unii vorbesc acum
cu mult avânt se vor fâsâi ca o petardă de Giulești, nici nu vor
apuca Ignatul.
Izbitura primită de România în JAI trebuie acceptată și înțeleasă
ca un apel la luciditate. Lucrurile nu sunt deloc în regulă nici în
UE, nici cu Austria și, mai ales, nici în țara noastră.
Votul din JAI arată nevoia unei Mici Resetări în modul de
funcționare a instituțiilor europene. Când spunem că acestea
funcționează prost, nu înseamnă că suntem antieuropeni: suntem doar
anti-prostie și anti-șmecherie. Și anti-slugărnicie.
Pentru intrarea României în Schengen s-au pronunțat instituțiile
majore ale UE – Parlamentul European și Comisia Europeană. Faptul
că buturuga mică a austriecilor a răsturnat ditamai carul mare al
Bruxelles-ului arată cât de anapoda este construit sistemul
birocratic al UE. Pentru o țară ca România, de ani buni sunt literă
de lege rapoartele unor pițifelnici anonimi de pe coridoarele
Bruxelles-ului, trimiși periodic să ne controleze cu MCV-ul de
parcă ne-ar lua glicemia. Dar pentru o țară ca Austria nu contează
ditamai deciziile cupolei UE. În cazul Schengen, deciziile PE și CE
cu privire la România au fost aruncate la coș. Situația nu poate fi
ignorată. Eșafodajul instituțional al UE se clatină. E o
construcție birocratică uriașă, în care viermuiesc peste 50.000 de
funcționari, dar care pare să aibă picioare de lut.
REGULAMENTELE EUROPENE SUNT CA PLASTILINA. De acord că, intrând într-un club, trebuie să-i respecți regulile. Dar în „clubul UE”, când e vorba de aprecierea unei țări care nu e pe placul cupolei, lipsesc criteriile clare, termenele precise și evaluările fără echivoc. Textele sunt volatile și flexibile pentru a face posibilă orice variantă. În disprețul statelor slabe și al prostocrației politice, regulile se aplică după cheful și interesele funcționărimii bruxeleze. Nimeni nu știe când „e gata MCV-ul”. Sau când sunt îndeplinite „condițiile tehnice pentru Schengen”. România avea prescris un MCV valabil 4 ani. Durează de 15! Este ca o pelagră de care scăpăm nu când ne vindecăm, ci când vrea ștăbimea de la Bruxelles să ne dea certificatul. Condițiile tehnice pentru Shengen le-am îndeplinit demult, toată lumea spune asta. Inclusiv luftinspectorii trimiși periodic să ne verifice. Dar degeaba. E suficientă flama produsă de un ministru de interne pentru a se arunca pe foc demnitatea unei nații.
Dreptul de veto poate că este necesar. Dar devine o armă
teribilă în absența unor criterii clare care să-l legitimeze și
argumente puternice care să închidă gura celorlalți. Nu este cazul
Austriei. Încercând să motiveze votul său, cancelarul de la Viena a
bălmăjit continuu că „în Austria sunt 75.000 migranți
neînregistrați”. Dacă sunt neînregistrați, cum de i-a numărat?
Împotrivirea Austriei la intrarea noastră în Schengen a apărut cam
din senin, în ultimul moment, fiind lansată în premieră de
ministrul de interne cu trei săptămâni în urmă, la o emisiune tv
din 18 noiembrie.
Nu mai departe decât în ianuarie, același ministru vizitase România
și se întâlnise cu omologul său, Lucian Bode pe tema Schengen.„În
context au fost adresate mulțumiri părții austriece pentru
susținerea arătată constant României în procesul de aderare la
Schengen, susținere ce a fost reconfirmată și cu ocazia acestei
întâlniri”, se arată într-un comunicat al MAI de la vremea
respectivă.
Confuzia premeditată din actele UE s-a manifestat pregnant pentru
România în cazul Schengen și MCV. În cazul României, cele două teme
erau ba „legate”, ba „dezlegate”. După cum bătea vântul. Acum bobii
au picat pe „legate”. Premierul olandez declara pe 20 octombrie, cu
privire la admiterea României în Schengen, că „avem nevoie de o
actualizare a evaluării în cadrul Mecanismului de Cooperare și
Verificare. Ne vom uita la ceea ce reiese din evaluarea MCV. Dacă
acele rezultate arată că sunt pregătiți, atunci pot adera”. Măciuca
MCV, băgată de Băsescu și Macovei în traista de la Bruxelles, a
fost scoasă din nou la vedere, ca în atâtea alte cazuri.
Problema mai complicată pentru Rutte era să motiveze în același
fel opoziția la intrarea Bulgariei, pentru care MCV-ul fusese
abolit încă din 2019. Dar a inventat altceva – faptul că la Sofia
există un guvern provizoriu! „Problema specifică cu Bulgaria este
că MCV nu face parte din aceste discuții. Dar sunt multe evoluții
la nivel național (în Bulgaria), pentru că în prezent nu există un
Guvern în exercițiu”, afirma Rutte în același discurs rostit pe
tema Schengen în parlamentul de la Haga.
Coroborând votul Austriei împotriva României cu veto-ul dat de
Olanda acceptării Bulgariei, sunt supoziții rezonabile că la mijloc
a existat o conivență. Olanda l-a lăsat brusc pe „nu” din brațe
după ce Rutte a fost România, vizitând trupele olandeze dislocate
aici și luând pulsul diferitelor afaceri olandeze. Se întâlnise cu
Iohannis căruia nu-i promisese nimic. Dar era prea de tot să-ți
înjuri gazda după ce te-ai întors acasă. Și-atunci s-a recurs la o
înțeleaptă stratagemă: Olanda să trântească Bulgaria și Austria să
se ocupe de România. După unele surse, ar fi existat chiar o
formulare a unui oficial olandez potrivit căreia, la votarea din
ședința JAI, Olanda nu se va opune intrării României cu condiția să
existe altă țară care s-o facă…Ceea ce s-a și întâmplat.
Ce-a mânat-o în luptă pe Austria să intre în acest joc nu prea
se știe. Cea mai la îndemână explicație pentru propaganda aprinsă a
acestor zile este una simplă: Putin. Rusia este cea care ar fi
dictat Austriei să voteze împotriva României. Putin, despre care
aflăm în permanență de la Antena 3 CNN că are mâna dreaptă
înțepenită, abia își trage piciorul stâng, are cancer, e pe
perfuzii și unii se pregătesc să-i taie pe sub pat furtunul cu
oxigen, a terminat rachetele și soldații ruși mor de foame prin
tranșee, ei bine, Putin e de vină. Liderul de la Kremlin a devenit
un fel de „Dragnia Mondialu” din vremea de mare glorie a lui
Iohannis și Kovesi.
În orice caz, votul Austriei dat în pofida opoziției (cel puțin
declarate) a celorlalte state care au susținut România pe față (nu
știm dacă și pe la spate!) confirmă un lucru evident de mai multă
vreme, dar pe care nimeni nu vrea să-l recunoască:
interesele europene au devenit mai puternice decât
valorile europene. „Să uităm de valorile europene,
trăiască interesele!” – acesta este mesajul de fond al
Bruxelles-ului, capitala unei comunități aflată în evidentă
decadență, sub sceptrul De când Ursula van der Lyenen a devenit
broker planetar de vaccinuri și, mai nou de gaze naturale, nimic
n-ar mai fi de adăugat…
Din păcate, propaganda și oficialitățile de la București se ocupă
în aceste zile mai mult de Austria, aruncând prin ricoșeu și
binevenitele ocări în curtea Rusiei, ca să nu uităm de unde am
plecat.
Or, aruncarea României peste bordul comunității europene trebuie
să ne dea de gândit în primul rând nouă, înainte de a-i judeca pe
alții. Nu putem determina schimbări în rutina îmbâcsită a
Bruxelles-ului, dar putem reflecta la ceea ce am făcut noi, cu
mâinile noastre, și nu alții, pentru a se ajunge la verdictul din
JAI.
România a ajuns acum la un decont multiplu:
decontează emblema de țară coruptă, pusă de Băsescu-Macovei și
îngroșată de Iohannis pe fruntea țării de 17 ani încoace;
decontează statutul de slugă pe care și l-a asumat față de toți
timermanșii coridoarelor de la Bruxelles;
decontează prostocrația pe care, cu avizele noii securități, a
ajuns s-o aducă în fruntea țării;
decontează politica externă zero din ultimii 10-15 ani;
decontează „lista celor 11 puncte”, primită de un premier al
României de la Bruxelles, ca pe o notă de plată de la ospătar;
decontează proiectul național inițiat de Băsescu-Petrov pentru
distrugerea elitelor politice ale țării, proiect instrumentat cu
ajutorul binomului și al câmpului tactic din justiție, în numele
evanghelicului MCV.
În sfârșit, România ca țară decontează acum incapacitatea sa de a
aduce în prim- plan politicieni capabili să spună NU, apărând
astfel demnitatea unei nații și luptând pentru interesele
propriului popor.
Iar cine nu știe să spună NU, va avea parte numai de răspunsuri
NU.
Veto-ul Austriei este o șansă pentru România de a înțelege aceste
lucruri.
OCTAVIAN STIREANU/http://cotidianul.ro/
