Schimbări în acordarea serviciilor medicale după pandemie

Schimbări în acordarea serviciilor medicale după pandemie

Reglementările privind acordarea serviciilor medicale la distanţă (consultaţiile medicale şi reţetele electronice) se menţin şi după data de 1 iulie, în conformitate cu noul contract-cadru şi cu normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, a informat, joi, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

„Întrucât dorim să utilizăm în continuare, în beneficiul persoanelor asigurate, experienţa acumulată în timpul pandemiei de COVID-19, nu numai că am menţinut consultaţiile la distanţă, ci am şi lărgit sfera de aplicabilitate a acestora”, a declarat Adela Cojan, preşedintele CNAS.

Astfel, atât medicii de familie, cât şi medicii de specialitate din ambulatoriu pot acorda consultaţii la distanţă, prin orice mijloace de comunicare, pentru bolile cu potenţial endemo-epidemic ce necesită izolare, precum şi pentru afecţi...