Justiția eșuată din România: Elena Udrea, găsită vinovată în Dosarul Hidroelectrica, dar scăpată prin prescripție
Elena Udrea a comis un trafic de influență de 3,4 milioane de euro în favoarea afaceristului Bogdan Buzăianu, dar faptele s-au prescris, notează judecătoarea fondului din Dosarul Hidroelectrica. Tocmai de aceea, instanța pus sechestru pe averea celei mai influente femei din PDL. Documentul, în care magistratul scrie negru pe alb că Udrea e vinovată, va cântări greu în apel, la Înalta Curte, mai ales că judecătorii europeni ar putea pune punct „marii prescripții” pe data de 10 mai.
Curtea de Apel București a dat publicității pe portalul ReJust.ro motivarea încetării procesului penal cu privire la Elena Udrea în Dosarul Hidroelectrica.
Num�...