Comisarii de la Protecţia Consumatorilor Constanţa au descoperit carne de pui expirată de șase ani, în galantarele unui magazin din localitatea Băneasa.
Pe etichetă scria clar că puiul și pulpele ar fi trebuit consumate până în anul 2011, respectiv 2014. Îngheţata şi foile de plăcintă depăşiseră termenul cu doar câteva luni.
Pentru aceste nereguli, inspectorii OPC Constanţai-au dat patronului o amendă de 7.500 de lei, iar produsele expirate urmează să fie incinerate. Patronul a mai primit şi o sancţiune de 1.000 de lei, pentru etichetarea produselor.
În urma controlului eprezentanţilor OPC, au fost descoperite peste 70 de kilograme de produse expirate, oferite spre vânzare.
Condiţiile de depozitare erau improprii, motiv pentru ca activitatea restaurantului să fie suspendată temporar până la remedierea deficienţelor.