Se lasă seara. Sub coama cerului se adună păsări. Sub
aripile lor stau adunate mulțimi de primăveri, dar niciuna ca
aceasta.
Un vânt steril se plimbă haotic, dezbrăcând pomii de
toată floarea lor. O lună mare, despletită de raze, umezește
pământul, acoperindu-l treptat cu un covor fin de rouă... și e
frig. Un frig morocănos și insistent.
Ici-colo, nori zdrențuiți împodobesc orizontul,
precum o dantelă, iar cerul începe treptat să se frângă, în stropi
mari și reci. Câteva stele năluci se joacă baba-oarba, legate la
ochi cu fulare de plumb.
Îmbrăcat în răcoare, orașul adoarme sub fulgerele ce
macină cerul pe alocuri și-un fel de amorțire începe să curgă alene
spre ieri.
..........................................................................................................................................
"Plouă, plouă,
plouă,
Vreme de beție
Și s-asculți pustiul,
Ce melancolie!
Plouă, plouă, plouă"
(George Bacovia - Rar)
