Ședință de Guvern luni, pentru a închide și școlile private timp de două săptămâni!

Guvernul României se reunește în ședință luni, la ora 11:00, potrivit Agendei Premierului, publicată de instituție. Ședința are ca scop închiderea activității pentru școlile private timp de două săptămâni, cât sunt închise și cele de stat.

Acest lucru a fost posibil fiindcă un articol din Hotărârea CNSU 91 nu a mai ajuns în Hotărârea de Guvern publicată în Monitorul Oficial. Acest articol era cel care prevedea închiderea școlilor private de luni.

Acest lucru s-ar fi întâmplat la nivelul Secretariatului General al Guvernului, înainte de trimiterea actului normativ la Monitorul Oficial.Modificarea s-ar fi petrecut la presiunea unor instituții de învățământ private. Secretariatul General al Guvernului este cel care se asigură de redactarea corectă a actelor normative și de coerența acestora, din punct de vedere al