Life as we know it. Oamenii sunt fiinte care mereu alearga spre fericire, iubire, perfectiune si multe multe altele pe care le considera esentiale in viata. De obicei, sau de cele mai multe ori, atunci cand " ne strofocam prea tare sa ajungem la un anume idea, nu ne iese; sau cel putin mie nu imi iese. Asa ca m-am oprit din disperarea de a gasi ce e mai bun pentru mine si m-am oprit la ce aveam deja in viata mea. E destul de dificil sa tragi o linie la un moment dat si sa te intrebi ce anume ai facut pana acum in viata. Nu am facut multe. De fapt nu am facut mai nimic. Mai nimic din tot ce inseamna tipare si obisnuit. Mi-am scaldat sufletul in familie si in radacinile ei, pentru ca am simtit ca ma va implini. Au fost intotdeauna acolo pentru mine: cand am avut nevoie de un parinte, o sora, o prietena. E urata singuratatea. Foarte urata chiar... desi la un moment dat nu imi doream altceva pentru ca simteam ca singuratatea ma defineste cel mai bine. Apoi, Tudor a aparut in viata mea, iar baietelul meu mi-a schimbat tot univerul, mi-a dat peste cap toate ideile si planurile, dar nimic nu a fost in sens negativ. Am invatat atat de multe... printre care sa ma si bucur ca un copil de tot ce imi ofera lumea asta, de tot ce imi ofera familia, propriul copil.. si m-am bucurat de prima data cand propriul meu copil m-a privit in ochi, sincer si mi-a spus "mama", de primii pasi, de primul zambet, de primul " teiubesc, mami" care mi-a dat peste cap toate principiile legate de iubire, de prima " despartire mai lunga de cateva minute si de primul " mami, nu pleca" care iti sfasie fiecare celula din corp. Si inveti ca viata nu e deloc ca-n filme. E cu mult mai frumoasa. Mai frumoasa si mai provocatoare, plina de surprize. Se spune ca lucrurile bune li se intampla celor care asteapta acest lucru si care nu se pripesc sau dispera dupa asa ceva. Ei bine, nu e chiar asa. Trebuie sa tragi si tu putin de tine. Trebuie sa muncesti, sa inveti, sa fii mandru de tot ceea ce faci, prin munca si dedicatia ta. Pana anul trecut ma infundasesm in munca, munca si iar munca. Obsesia de a face totul perfect si de a trage de mine, de a-i convinge pe oamenii din jurul meu ca pot face totul mai bine imi acaparase la un moment dat atentia. Si a meritat pentru perioada respectiva, dar apoi mi-am dat seama ca sunt mai multe lucruri pentru care merita sa te strofoci. Asa am invatat din nou sa iubesc. Sa ma iubesc pe mine, pe tot ce fac, sa realizez ca nu le pot face pe toate perfect desi mi-as dori sa pot face si asta, dar cel mai important.. sa realizez ca oamenii care mi-au fost mereu aproape, putini, dar de calitate, sunt cei care ma sustin indiferent de ce as decide. Am invatat sa imi iubesc familia mai mult si sa-l iubesc pe cel de langa mine cum nu am mai facut-o niciodata pana acum. Am simtit in sfarsit ca ma maturizez oarecum si ca am inteles care este scopul meu in viata. Poate.. doar temporar, dar am imbratisat fiecare bucurie, fiecare zambet de dimineata, fiecare " Esti frumoasa", fiecare " Te iubesc" care nu mai e la fel ca inainte, venind din partea oamenilor pe care ii iubesc, mici si mari, fiecare moment pe care viata mi-l ofera. M-am bucurat de toti oamenii pe care i-am intalnit in ultimul an si care mi-au schimbat ideea de prietenie si devotament si m-am bucurat de fiecare veste. Si au fost numai vesti bune. M-am bucurat sa fiu mama a doua oara, de data asta trecand prin toate momentele.. frumoase si momentele dificile alaturi de familie. Euforie, emotie, mood swings, privirile oamenilor din jur, bucuria si fericirea noastra de parinti. Totul s-a schimbat si cum am mai spus-o si in alte dati, viata iti ofera fix ce iti trebuie, trebuie doar sa stii sa-ti valorifici comorile si sa nu renunti niciodata la vise sau la speranta. Sentimentul de "mi-am gasit linistea, fericirea pentru totdeauna" nu l-as putea exprima prin cuvinte, pentru ca n-as putea sa transmit ce simt acum. Simt doar ca sunt un om fericit. Cea mai fericita fiinta din lumea asta. Eu si cei 3 baieti ai mei.