Subiectul pompe funebre Bucuresti sună puțin macabru, dar el poate fi orișicum util. Face parte din acele subiecte care sunt oarecum mai greu de abordat dar până la urmă parte din viața noastră. Chiar dacă, uneori, ele marchează sfârșitul vieții altora. Mă refer la momentul nefast în care îți moare cineva drag. Vrem sau nu vrem, cu toții am trecut prin astfel de situații. Situații în care, pe lângă tragedia pierderii vieții celui iubit, familia are de rezolvat câteva probleme de ordin practic și care implică costuri financiare.
Îmi aduc aminte că atunci când am avut ultimul deces în familie, a trebuit să umblăm într-o mulțime de locuri până la a constata decesul, la a obține actele legale de la medic, la a plăti anestezistul ca să-l formolizeze pe decedat, să îl bărbierească, să îl spele, să îl îmbrace, apoi caută sicriu, caută lumânări, în fine, a fost o adevărată tevatură. Iar toate acestea trebuie rezolvate pe loc, că...