„SEXGATE IN SUTANA?”,EPISCOPUL HUSILOR IPOSTAZE COMPROMITATOARE!

  • Postat în Fapt divers
  • la 30-06-2017 08:03
  • 537 vizualizări
„SEXGATE IN SUTANA?”,EPISCOPUL HUSILOR IPOSTAZE COMPROMITATOARE!
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Octavpelin'sWeblog

Trei preoți din Vaslui au fost trimiși în judecată de DNA pentru că l-ar fi șantajat pe Episcopul Hușilor cu o înregistrare în care acesta apare în ipostaze compromițătoare alături de un bărbat.

Trei clerici l-ar fi ameninţat pe Episcopul Corneliu că vor divulga în mass-media un filmuleţ în care acesta apare întreţinând relaţii sexuale orale un un alt bărbat, dacă nu vor primi funcţii sau bani, informează Adevărul.

Timp de aproape două săptămâni, Episcopul Hușilor a negociat, direct sau prin intermediul consilierilor, cu cei trei preoți. Pe 12 iunie, însă, el a decis să facă plângere la DNA și a fost de acord să poarte tehnică de interceptare pentru o eventuală prindere în flagrant a celor trei preoţi. Nu s-a reuşit acest lucru, mai precizează Adevărul.

Pe 15 iunie, cei trei preoți au fost reținuți, iar înregistrările cu Episcopul Hușilor au ajuns la judecători.

Filmuleţul controversat cu care a fost şantajat Episcopul Huşilor a circulat printre preoţii din Vaslui de la mulţi ani şi nu ar fi fost pentru prima dată când ar fi fost folosit în scop de şantaj.

Imaginile video au fost realizate chiar de bărbatul care apare în înregistrare. Timp de 22 de minute, cei doi bărbaţi, îmbrăcaţi în sutană, apar în ipostaze extrem de intime.


Din categoria:Politica

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente