Kievul este în discuţii cu reprezentanţii companiei britanice de armament BAE Systems pentru a deschide în Ucraina o fabrică pentru producţia şi reparaţia unei game diverse de armament, de la tancuri la artilerie, a anunţat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. El a mai spus că a discutat în cursul zilei cu Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, despre apărarea aeriană a Ucrainei, dar şi despre coordonarea unor poziţii înainte de evenimente internaţionale importante unde vocea Berlinului poate fi „determinantă”.
„Am vorbit cu reprezentanţii puternicei companii britanice de apărare BAE Systems. Acesta este un producător de arme cu adevărat de mare anvergură – armele de care avem nevoie acum şi de care vom avea nevoie în viitor pentru a asigura securitatea ţării noastre şi a întregii regiuni”, a anunţat Volodimir Zelenski, ...