1. Marea noastră problemă- stresul
La mine e o mare problemă, de multe ori. Când sunt stresată nu sufăr numai eu și gândurile mele, ci și organismul mă alertează că nu îi place ceea ce fac. Atunci când sunt stresată sau emoțonată, stomacul meu simte și el odată cu mine. De aici pleacă dureri atât de mari încât de multe ori îmi taie respirația și mă ține zile la rând această tulburare digestivă. În perioadele când mă consum prea mult pentru unele lucruri, care oricum se rezolvă toate și trec, stomacul meu suferă odată cu mine. Am fost la medic, am umat tratamente, dar singurul medicament eficient în acest caz pentru mine ar fi să nu mă mai stresez. Pe lângă că păcătuiesc, îngrijorându-mă pentru lucruri pe care aș putea să le încredințez în mâna Lui și să stau liniștită, mă mai și îmbolnăvesc trupește. Ultima dată când am avut crize serioase de durere mi-am făcut promisiunea că voi încerca să mă liniștesc și să las deoparte toate gândurile negre, punându-mi toată încrederea în Dumnezeu. De multe ori ne îmbolnăvim singuri, consumându-ne pentru lucruri care oricum se rezolvă. Tu ce schimbare trebuie să faci?
2. Cumpărăm prea multe, consumăm prea puțin.
Este clar că suntem o societate de consum. Suntem bombardați zilnic în reclame la TV, pe internet, de la persoanele pe care le urmărim pe Facebook și Instagram să cumpărăm. Apar zilnic noi produse revoluționare pe piață care ne promit marea cu sarea, iar noi vrem să la încercăm. Chiar și la mine am văzut de multe ori această dorință nebună de a avea cât mai multe lucruri, de a cumpăra tot ce mi se pare că aș avea nevoie. Și uite așa dăm căruțe de bani pe lucruri pe care nu le vom folosi deloc sau poate numai de câteva ori. Nouă, femeilor, ne place să avem 10 fonduri de ten, 20 de creme de față și încă câteva chestii care stau șifonate-n dulap ”că nu am apucat să le apucăm”. Când m-am gândit serios la treaba asta, mi-am dat seama că avem în dulap chestii pe care le aruncăm la gunoi. Nu e oare îndeajuns un singur fond de ten? Sau poate avem noi prea multe fețe. Și ce facem cu atâtea creme, loțiuni de corp? Stau în dulap și expiră acolo, din nefericire. Eu am luat hotărârea că îmi ajunge un fond de ten, o cremă de față și să nu îmi mai cumpăr alt produs până ce nu mi s-a terminat cel de dinaintea lui. Ma bine să dăm banii pe lucruri pe care le vom folosi de mai multe ori sau să îi punem deoparte decât să îi aruncăm pe chestii pe care oricum nu prea le vom folosi. Bineînțeles, fiecare avem pasiunile noastre pentru anumite lucruri, dar să trăim cu picioarele pe pământ. Banii nu cresc în copaci. Să cumpărăm cu înțelepciune și chibzuință! Cineva a muncit greu pentru fiecare bănuț.
3. Un stil de viață mai sănătos. Să ne străduim pentru asta sau zicem că e numai un moft?
Dacă mai demult era firesc și absolut normal că mâncam mâncare sănătoasă, făcută în casă cu ingrediente făcute sau crescute de ai noștri, acum abia reușim să citim pe silabe ingredientele găsite pe eticheta mâncării ce o cumpărăm. Este clar- nu mai prea știm ce mâncăm. Găsim de toate în supermarket, de la semi-preparate pe care le introduci în cuptorul cu microunde si bang, pizza e gata; la diferite alimente, mai mult sau mai puțin sănătoase. Dacă pe vremea părinților noștri mâncarea era aproape toată organică, noi am ajuns să plătim de câteva ori mai mult pentru alimentele ca fiind organice. Mi se pare nedrept că am ajuns să plătim mult pentru mâncarea sănătoasă și că suntem bombardați la fiecare raft al magazinelor de chestii nesănătoase pe care le cumpărăm și le și mâncăm. Sunt adepta unui stil de viață echilibrat, încerc să mă feresc de unele alimente și consider că e bine ca fiecare dintre noi să fim conștienți că trebuie să avem grijă de trupurile noastre, fiindcă vom mai rămâne în ele zeci de ani și nu merită să le degradăm cu toate prostiile pe care le găsim. Să facem alegeri înțelepte și aici, să preferăm o mâncare gătită în casă în locul unui meniu la Mc.
4. Prea puțin timp pentru a fi răi, neiertători și a ne gândi la trecut.
Adevărul este că viața noastră este foarte scurtă. Avem impresia de multe ori că vom mai trăi mult timp aici pe pământ, dar nu știm niciodată cine e următorul despre care auzim că a murit. Suntem responsabili pentru viața pe care ne-o facem, pentru greșelile pe care le vom plăti și pentru cât timp e-am făcut pentru Dumnezeu. E trist că trec ani din viața noastră în care am ținut amărăciune în suflet pentru nimicuri, că ne-am consumat sufletește pentru lucruri de mică valoare și că ne găsim la o vârstă când nu găsim nicio plăcere în viața pe care am trăit-o. Au fost ani în care nu am vorbit cu o persoană, ore când ne-am certat cu cei dragi, multe apusuri ce au trecut peste mânia noastră. E adevărat că unii oameni vin și pleacă din viața noastră, că nu mai avem aceiași prieteni de acum câțiva ani, dar cum ne-am despărțit de acel prieten? Cu ură sau cu pace? Chiar dacă o persoană ne-a trădat sau dezamăgit, nu țineți ură pentru ea. Eliberați-vă de sentimente negative, căci tot vouă vă fac rău. Ceea ce contează acum pentru fiecare este prezentul și direcția în care ne îndreptăm de acum încolo. Eu vreau să mă îndrept spre dragoste, amintiri plăcute și o viață pe care mi-am făcut-o frumoasă. Tu?
Ar mai fi multe de spus despre multe lucruri, dar astăzi mă opresc aici. Sper să vă fie de folos ce am scris aici și să medităm la viața noastră, să ne gândim ce putem schimba la ea ca să o facem mai frumoasă si mai bună. :)
Imagine: Pinterest