Și tu-ți spui „Sunt bine!” plângând, strângând din dinți, în speranța că o să fii? Repeți mecanic pentru a nu ceda, pentru a nu spune că nu mai reziști?

Și ție-ți tremură corpul în încearcarea de a sta drept? În încercarea de a sta în picioare? În încercarea de a te ridica, de a ține capul drept? Sufletul?Și tu știi cum e să te doară sufletul?Și ție-ți amorțesc obrajii în încercarea disperată de a zâmbi? De a te preface?Și tu ai un nod în gât când ești nevoit să-ți înghiți cuvintele? Când ai vocea „spartă” de plâns, da' trebuie să vorbești degajat?Și tu simți că nu mai ști ce gândești? Ce simți?Și tu simți că nu te-nțelegi?Și ție îți este milă când te privești în oglindă?Și ție-ți este frică că nu te mai simți?Și ție-ți este frică?Și ție-ți este dor?Și tu te simți neînțeles?Tu mai poți? Dacă �