Fac parte dintre cei dependenți de rezultatele din sport. Adică de rezultatele sportivilor români sau ale celor care îmi plac. Cînd cîștigă cei pe care îi admir mă luminez. Cînd pierd, mă pierd în valuri de tristețe și ceață. Cîndva, cînd mai cîștiga echipa națională, adormeam zîmbind. Acum sufăr ca un cîine lovit pe șosea. Cînd cîștiga Simona Halep, aveam ziua cea mai frumoasă. Cînd pierdea, mă lovea pesimismul. Uneori nu mai suportam să urmăresc fiecare ghem. Închideam televizorul și reveneam peste două ore. Mai bine fără spectacolul care mă ducea cu respirația în gît și cu o discretă și inexplicabilă trepidație a mîinii. De multe ori, nu rezistam să aștept două ore. Reveneam pe la jumătatea partidei. Simona egalase. Închideam repede. Începusem să cred că absența mea din fața micului ecran îi poartă noroc, în vreme ce emoțiile mele de telespectator împătimit o apasă și îi încurcă picioarele sau îi întunecă imaginația.
Adevărul este că spiritul nostru latin ne ține cu ochii și cu sufletul legat de rezultatele sportivilor noștri. Cînd unul dintre ei devine campion mondial, ne ridică și pe noi pe culmi. Înfrîngerea unei vedete românești este o catastrofă pentru toți. Ca la brazilieni cu naționala lor de fotbal. Ca la indieni cu cricket-ul. Ca la englezi cu rugby-ul.
Doctorul Gigi Chiochiu, un prieten care m-a părăsit și care era dependent de meciurile din Premier League, mi-a zis într-o bună zi că el ar suporta mult mai ușor întîlnirea cu lumea cealaltă dacă acolo s-ar transmite toate meciurile din Premier League. Doctorul exprima cît de dependent este sufletul nostru de chibiți de performanța sportivă.
Spre deosebire de politică, izvor de pesimism și de îndoială, sportul românesc a rămas între puținele noastre izvoare de optimism și de speranță. Meciurile mari ale Simonei Halep au fost niște reprize uriașe de mîndrie și de optimism pentru întreaga țară.
Ceva mă face să cred că un singur pluton de sportivi români de performanță la nivel mondial ar face din țara noastră un spațiu cu mult mai senin decît este și ar recupera o mare parte din neîncrederea generată de minciunile politicienilor.
Drama Simonei Halep ne sărăcește de clipele de bucurie pe care ni le aducea această mare sportivă. Numai un egoism de complexați ne-ar putea face să ne lepădăm de încrederea în ea. Există oameni care-i urăsc pe toți cei care pot mai mult decît ei. Păcatul și boala lor! O horă cu asemenea acrituri pline de păcate ne poate descalifica pe termen lung.
Cînd și cum, cine și de ce se află în spatele acestui incident petrecut în timpul US Open, va ieși la iveală într-o bună zi. Poate nu. Eram la Sydney cînd Andreea Răducan a suferit lovitura cu Nurofenul. Parcă ar fi căzut cerul peste noi, toți cei care vorbeam limba română! Și, pentru că nu era vorba de o tentativă de dopaj, a supraviețuit, chiar dacă a rămas cu nedreptatea lipită de numele său.
Fac parte dintre cei care o cred că nu este părtașă la o tentativă de trucare a performanțelor sale. Și semnez!
Îi datorăm Simonei solidaritate și încredere în cele mai grele zile din carie
CORNEL NISTORESCU http://cotidianul.ro/