Jucătoarea spaniolă Garbine Muguruza, numărul 2 mondial, a abandonat în optimile de finală ale turneului WTA de la Brisbane, marţi, în setul al treilea al meciului cu sârboaica Aleksandra Krunic, după ce câştigase primul set cu 7-5, l-a pierdut pe al doilea cu 6-7 (3) şi avea 2-1 în decisiv.
Sportiva spaniolă a abandonat din cauza crampelor musculare.
În aceste condiții, Muguruza nu mai are şanse să o depăşească săptămâna aceasta pe Simona Halep, liderul mondial.
Halep îşi poate asigura încă o săptămână poziţia de lider WTA dacă o va învinge miercuri pe chinezoaica Ying-Ying Duan în optimi la Shenzhen Open, indiferent de ce va face daneza Caroline Wozniacki la Auckland, potrivit calculelor Digi Sport.
Dacă românca trece de chinezoaică va fi cap de serie numărul 1 la Australian Open, primul Grand Slam al anului.
Din categoria:Politica