În Sfânta şi Marea Luni se face pomenire de
fericitul losif cel preafrumos şi de smochinul care s-a uscat prin
blestemul Domnului.
De astăzi încep Sfintele Patimi ale Domnului
nostru Iisus Hristos. Înainte de altele, este luat ca preînchipuire
a Domnului, Iosif cel preafrumos. Iosif a fost un fiu mai mic al
patriarhului Iacov, născut din Rahila. Invidiat de fraţii săi din
pricina unor visuri, a fost ascuns mai întâi într-o groapă. Tatăl
lui este înşelat de fiii lui printr-o haină muiată în sânge,
spunându-i-se că a fost răpit şi a fost mâncat de fiare sălbatice.
În urmă a fost vândut ismailiţilor cu treizeci de arginţi, iar
aceştia la rândul lor îl vând lui Putifar, mai-marele eunucilor
faraonului Egiptului. Pentru că stăpâna lui s-a mâniat pe el din
pricina curăţeniei tânărului, că n-a voit să săvârşească
nelegiuirea, a fugit lăsând în mâna ei haina sa. Ea l-a vorbit de
rău stăpânului său, aşa că Iosif a căpătat temniţă grea şi lanţuri.
Apoi, în urma tălmăcirii unor visuri, a fost scos din închisoare,
înfăţişat faraonului şi a fost pus domn peste tot Egiptul. Cu
prilejul împărţirii grâului a fost cunoscut iarăşi de fraţii săi.
Trăind într-un chip minunat toată viaţa lui, a murit în Egipt şi
s-a arătat un om mare prin înţelepciune, pe lângă alte fapte bune
ale sale.
Iosif este preînchipuirea lui Hristos. Şi
Hristos a fost invidiat de iudeii cei de acelaşi neam cu el, a fost
vândut de ucenicul lui cu treizeci de arginţi, a fost închis într-o
groapă întunecoasă, în mormânt. Sculându-se de acolo prin El Însuşi
împărăţeşte peste Egipt, adică peste tot păcatul, îl învinge cu
putere, conduce toată lumea şi ca un iubitor de oameni ne
răscumpără prin darea hranei celei de Taină, dându-se pe El Însuşi
pentru noi şi ne hrăneşte cu pâinea cerească, cu Trupul Lui cel
purtător de viaţă.
Pentru această pricină facem astăzi pomenire
preafrumosului Iosif.
În aceeaşi zi mai facem pomenire şi de
smochinul cel care s-a uscat, pentru că dumnezeieştii evanghelişti
Matei şi Marcu adaugă după întâmpinarea Domnului cu stâlpări în
Ierusalim această minune. Marcu spune: «Iar a două zi ieşind ei din
Betania, Domnul a flămânzit. Şi văzând un smochin de departe, având
frunze, a mers să vadă de va găsi ceva în el. Venind la el, n-a
găsit nimic decât frunze, că nu era încă vremea smochinelor. Şi a
zis Iisus smochinului: «Nimeni să nu mai mănânce rod din tine în
veac». Iar Matei spune: «Iar a doua zi, întorcându-Se în cetate a
flămânzit. Şi văzând un smochin lângă cale, a venit la el şi n-a
găsit nimic în el decât numai frunze. Şi i-a zis lui: «În veci să
nu se mai facă rod în tine». Şi îndată s-a uscat
smochinul».
Sinagoga iudeilor este un smochin, în care
Mântuitorul n-a găsit rod potrivit, ci numai umbra legii; de aceea
a luat şi legea de la ei şi i-a făcut cu totul
netrebnici.
Dar dacă cineva ar întreba: «Pentru ce oare
un pom neînsufleţit s-a uscat prin blestem dacă n-a greşit cu
nimic?». Unul ca acesta să afle că iudeii care-L vedeau pe Hristos
că făcea tuturor totdeauna bine şi că n-a făcut nimănui nici cel
mai mic rău, socoteau că are numai puterea de a face bine şi
nicidecum puterea de a face rău. Dar Stăpânul, fiind iubitor de
oameni, n-a vrut să arate asupra oamenilor că poate face rău. Ca să
convingă deci poporul cel nerecunoscător că are putere
îndestulătoare şi spre a pedepsi, ca un bun nu vrea să-Şi arate
puterea Sa de a pedepsi vreun om, ci cu ceva care are o fire
neînsufleţită şi nesimţitoare.
Mai este însă şi o pricină tainică a uscării
smochinului ajunsă până la noi din bătrâni înţelepţi, după cum zice
Isidor Pelusiotul. Pomul călcării poruncii a fost smochinul. Din
frunzele lui şi-au făcut acoperământ strămoşii noştri călcători de
poruncă. Din pricină că n-a fost blestemat atunci, a fost blestemat
acum de Hristos, ca un iubitor de oameni, ca să nu mai facă rod,
care este pricina păcatului. Iar că păcatul se aseamănă cu smochina
este lucru destul de limpede: are dulceaţa plăcerii, lipiciunea
păcatului, iar în urmă usturimea şi iuţimea
conştiinţei.
Istoria smochinului a fost aşezată aici
pentru a ne îndemna la umilinţă, după cum istoria lui Iosif a fost
aşezată pentru a ne înfăţişa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de
orice roadă duhovnicească este un smochin. Dacă Domnul nu găseşte
în el odihnă, a doua zi, adică după viaţa aceasta de acum, îl usucă
prin blestem şi-l trimite în focul veşnic. Smochinul uscat din
Sfânta Evanghelie este ca un stâlp cu totul uscat, care îngrozeşte
pe cei care nu fac rod potrivit de
virtute.
Pentru rugăciunile preafrumosului Iosif,
Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi.
Amin
Sursa: Doxologia
