Anticorupție? Antifraudă? Infracționalitate a instituțiilor publice? Politici bancare împotriva economiei susținute de însuși statul român? Nimeni în România momentului, dintre cei din sistem, nu ar putea, punctual, să definească în mod critic aceste stări de fapt ale unei societăți în derivă, împreună cu sistemul public.

Aflat în moarte clinică, sistemul are nevoie de o totală rescriere legislativă, după cosmetizările electorale episodice făcute în susținerea strategică a grupurilor mafiote. Dacă am fi avut o Curte Constituțională adevărată, nu o adunare de partizani politici, nu s-ar fi ajuns aici. După retrocedările făcute pe bandă rulantă, sub asistența infracțională a binomului avocați – magistrați, prin autoîmputernicirile unor avocați invocând legi și situații inexistente, ajutați de protecția corupției din servicii, justiția a devenit un simplu protector interesat al afacerilor tenebroase. Revolta de acum a unor magistrați care însă nu scot o vorbă despre calitatea actului de justiție, raportată la toate segmentele care îl compun, arată degradarea celor ajunși prin tot felul de manevre în funcții de reprezentare, nimic mai mult. În aceste reacții, în care se aud alămurile oportunismului și interesul celor care au confiscat viața publică, stă însăși evaluarea la vedere a situației.

Întreg sistemul nu mai are legătură nici cu statutul de drept, nici cu interesul public, sub nicio formă. În fapt, deficitul legislativ și adecvarea legilor la eradicarea urgentă a unanim recunoscutei atmosfere publice criminal – contradictorii reprezintă prioritatea absolută. Principalele instituții ale statului au fost împănate cu clientela politică, provenind din ierarhiile partidelor, punând în pericol siguranța națională. Degradarea absolută a instituțiilor, mediocritatea multor lideri și sfidarea adusă democrației au fost un suport perfect care a permis alternativa electorală lipsită de argumentele soluțiilor. Tot mai mult populism, greu de imaginat pentru niște adulți care și-au votat propriii reprezentanți într-o rotație neliniștitoare, a dus la instalarea în spațiul public a iresponsabilității, cu toate consecințele sale.

România nu este astăzi în urma majorității statelor europene nici din cauza ortodoxiei, nici a lui Ceaușescu, nici a lui Iliescu și nici a fostei securități. Partea dramatică a acestora a fost ilustrată tot de cedarea publică, imposibil de acceptat. Vinovat de starea lucrurilor este fiecare cetățean care acceptă să se încalce drepturile celorlalți și, implicit, ale sale. Constituirea unei societăți civile din tot felul de impostori interesați de banii primiți pentru servicii de manipulare a fost în perfect acord cu absurdul sistemului. O adevărată societate civilă ar fi fost continuu antagonică sistemului, oferind expertiză. Or, la noi, societatea civilă a fost și continuă să fie o mască pe chipurile unor parveniți. Riscurile luptei pentru democrație și normalitate sunt mari, chiar periculoase, într-o țară ca România, însă ele constituie singura cale a spiritului și inițiativei pentru schimbare.

Presupusa societate civilă de acum nu reprezintă decât o anexă a partidelor politice și chiar a unor interese vădit împotriva societății și a democrației. Acest conglomerat, cu filiații în structurile de forță ale totalitarismului, a blocat ieșirea din grota unde România a fost împinsă neîncetat, din momentul în care începuse să se obișnuiască cu lumina. De fapt, i-a fixat o lanternă orbitoare în ochi, așa cum fac și în prezent agitatorii unor cauze șocante.

Delimitarea de o asemenea „societate civilă“, la fel ca de stalinismul organizatoric pe care îl promovează, și deloc întâmplător încă în vigoare, a devenit un semn de normalitate, o a treia cale într-o societate aflată sub cizme.