Sorcova reprezintă un obicei tradițional românesc, sărbătorit pe 1 ianuarie. Se spune că Sfântul Vasile a cerut lui Dumnezeu o zi dedicată celebrării, iar Domnul i-a dăruit prima zi a Anului Nou. Plin de bucurie, ierarhul a luat un clopoțel, a legat o crenguță de busuioc și a urcat la Dumnezeu pentru a aduce urări de bine. De aici a pornit tradiția de a face urări în prima zi a anului.
Fiind o practică specifică sărbătorilor de Anul Nou, mersul cu Sorcova este o mare bucurie pentru copii. Aceștia aduc o crenguță înmugurită de copac sau o sorcovă realizată dintr-un băț, împodobit cu flori din hârtie colorată. Denumirea de Sorcova provine din cuvântul bulgar „surov” (verde fraged), făcând referire la ramura proaspăt înmugurită, ruptă dintr-un arbore.
P initial, sorcova era creată din una sau mai multe ramuri de pomi fructiferi, cum ar fi mărul, părul, vișinul, prunul sau trandafirul. Aceste crenguțe erau tăiate și punse în apă pentru a înmuguri și a înflori până în ziua de Sfântul Andrei sau Moș Nicolae. De-a lungul timpului, sorcova a evoluat, devenind o nuia cu ramuri decorate cu fire colorate de lână, folie de aluminiu și un fir de busuioc la vârf. Actualmente, în diverse zone ale țării, se atașează și un clopoțel la sorcovă.
De ce merg copiii cu sorcova în prima zi a anului
În ziua de Anul Nou, copiii colindă din casă în casă, în special la persoane cunoscute, aducând urări de viață lungă, sănătate și prosperitate. Pe parcursul uratului, aceștia bat ritmic cu sorcova în ușa sau fereastra gazdelor, iar dacă se colindă în interior, ating corpul acestora.
După încheierea colindatului, sorcova este păstrată pe parcursul anului ca un obiect sacru, agățată de peretele din est al casei, lângă icoană sau într-un alt loc curat al gospodăriei.
Textul folosit la sorcovă variază ușor în funcție de regiune. Iată una dintre versiuni:
Sorcova, vesela,
Să trăiți, să-mbătrâniți,
Ca un măr, ca un păr,
Ca un fir de trandafir,
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oțelul.
La anul și la mulți ani!