Deși nu erau în planurile de anul ăsta prea mulți șoricuți, s-au dat peste cap și chiț-chiț, s-au înmulțit cum știu ei mai bine, pentru că lor le rămân peticelele cele mai înguste și neutilizabile pentru alte capete mari. De vreo săptămână am dat iama în materiale și, ca în fiecare an, mi-am propus să toc cât mai multe astfel încât să se mai lumineze puțin locul dar, tot ca de fiecare dată, eu tai cu înverșunare și grămada de peticele nu scade deloc. E un mister pe aici... Probabil de aceeași natură cu cel care-mi mănâncă semnalul la telefon...
În fine, cei doi sunt din producția de anul trecut. Cei de anul ăsta sunt încă într-un stadiu... embrionar... Promit să-i prezint pe rând când vor deschide ochii.