Dar în Catalonia există o mișcare secesionistă importantă condusă de trei partide care vor ca regiunea să se separe de Spania și să proclame o Republică Catalană.
Steagul catalan este format dintr-o serie de dungi roșii și galbene. Adepţii independeţei au adăugat o stea pentru a marca diferențele.

Cele trei partide secesioniste sunt „Împreună pentru Catalonia”, „Esquerra Republicana Catalana” și „Candidatura de Unidad Popular”. Aceste trei partide au 45% din voturile celor 7 milioane de alegători catalani. Nu au încă majoritate, dar reprezintă o forță considerabilă.
Până recent, guvernul catalan a fost format din două dintre cele trei partide secesioniste, Together și Esquerra. Dar ieri a fost o despărțire între ei. Împreună, au părăsit guvernul, acuzându-l pe Esquerra că a încheiat acorduri cu guvernul central de la Madrid pentru a întârzia independența și pentru a se stabili cu autonomie.
Pentru că trebuie spus că în actualul sistem spaniol există o autonomie foarte largă a regiunilor. Catalonia are propriul parlament, guvernul, presa și radioul în catalană, universitățile în care studiază în catalană, propria poliție. Singurul lucru pe care nu îl are Catalonia sunt relațiile sale externe și armata ei.

Autonomia catalană este aproape aceea a unei țări independente. Problema este că, pe de altă parte, Constituția spaniolă apără unitatea țării. Proclamarea independenței unei regiuni este neconstituțională.
Adepţii independeţei spun că legile Spaniei nu contează pentru asta. În octombrie 2017, au organizat un referendum ilegal de autonomie, au spus că au câștigat și au declarat republica catalană. Doar cinci minute pentru că președintele catalan, Carles Puigdemont, temându-se că armata spaniolă va interveni, a anunțat că republica „a fost în așteptare pentru acum”. Puigdemont a fugit în Belgia pentru a nu fi arestat de poliție. Locuiește în orașul Waterloo, unde se consideră președintele legitim al Cataloniei. Justiția spaniolă l-a condamnat în lipsă.

Odată cu destrămarea Together, actualul președinte al Cataloniei, Pere Aragones, are doar 33 din cei 147 de deputați regionali. În ciuda acestui fapt, el a refuzat să convoace alegeri și intenționează să guverneze în minoritate. În Catalonia, se deschide astfel un proces de haos electoral și mari probleme.
Guvernul spaniol știe că este foarte greu să-i convingi pe cei 45 la sută dintre catalani să renunțe la ideea de independență și să continue cu autonomia. Președintele spaniol, Pedro Sánchez, afirmă că în Europa „ne aflăm într-un proces de unitate și nu de ruptură”. Dacă regiunea Catalonia se va separa de Spania, va fi o problemă în Franța cu Corsica, de exemplu.
„Independentiștii” preferă să privească spre Scoția unde există și o dorință profundă de independență. Prim-ministrul Nicole Sturgeon solicită, de asemenea, un referendum pentru independență. A făcut deja unul, dar a pierdut pentru că scoțienii au spus că preferă să rămână în Marea Britanie.

În Catalonia, se deschide astăzi o criză despre care nimeni nu știe cum se va termina. Catalanii care vor să rămână în Spania sunt majoritari, dar sunt o „majoritate tăcută”, catalanii pro-independenți nu sunt majoritari, dar se manifestă zgomotos, organizează proteste de stradă, întrerup traficul aerian și feroviar. Au tăiat chiar granița cu Franța. Sunt oameni foarte bine pregătiți să realizeze ceea ce nu au realizat niciodată, cu excepția războiului civil spaniol (1936/1939) când mișcarea anarhistă catalană care susținea republica spaniolă a declarat că „în interiorul ei se afla și cealaltă republică catalană”.
Desigur, extrema spaniolă spune că problema Cataloniei s-ar rezolva cu un alt război civil. După cum se vede, Spania este încă împărțită între populația sa, nu pe teritoriul său.