FC Bihor Oradea a încheiat sezonul competițional 2024-2025 cu o victorie importantă, în fața propriilor suporteri, pe Stadionul „Iuliu Bodola”. În ultima etapă din Grupa A a play-out-ului Ligii a II-a, roș-albaștrii au învins Unirea Ungheni cu 3-1 (2-1 la pauză), în fața a circa 800 de spectatori.
Revanșa după meciurile din trecut
După ce au pierdut în sezonul regulat și au fost eliminați în urmă cu două sezoane de Unirea Ungheni în barajul de promovare, jucătorii orădeni și-au luat revanșa. În formă excelentă, Luca Tincău și Răzvan Gunie au înscris primele două goluri ale partidei până în minutul 20. Deși oaspeții au redus din handicap prin Vlad Bogdan înainte de pauză, FC Bihor a închis meciul prin golul lui Ioan Hora în minutul 83.
„Ne-am dorit să nu primim gol”
La finalul jocului, antrenorul Erik Lincar a declarat:
„A fost o primă repriză destul de bună, consider eu, în care am reușit să marcăm două goluri și să mai avem anumite situații interesante. Ceea ce mă deranjează puțin este doar golul primit, pentru că mi-aș fi dorit să nu primim gol, cum am făcut la Craiova, pentru că e important pentru jucători, pentru încredere.”
Tehnicianul a subliniat și problemele din repriza a doua:
„Nu am mai avut aceeași energie, poate nici aceeași concentrare. Însă mă bucur că, de când sunt la echipă, am reușit să marcăm aproape în fiecare joc două-trei goluri. Vom mai lucra la faza defensivă.”
Filmului jocului
Partida a început în forță pentru FC Bihor, cu ocazii semnate de Gelu Gitye și Andreas Chirițoiu. Deschiderea scorului a venit în minutul 13, după centrarea lui Gunie și finalizarea precisă a lui Luca Tincău. La șapte minute distanță, Gunie a dublat avantajul cu un lob peste portar.
Unirea Ungheni a reușit să revină în joc pe finalul primei reprize, dar FC Bihor a controlat partea secundă. Chiar dacă formația mureșeană a mai avut ocazii, decisiv a fost golul lui Ioan Hora, care a driblat portarul și a înscris pentru 3-1.
Clasamentul final și obiectivele viitoare
După această victorie, FC Bihor a acumulat 32 de puncte și a urcat pe locul 4 în Grupa A. Clasamentul final al grupei este:
- Corvinul Hunedoara – 44p
- FC U 1948 Craiova – 33p
- Metalul Buzău – 33p
- FC Bihor Oradea – 32p
- Unirea Ungheni – 30p
- CSC Dumbrăvița – 22p
- CSM Focșani – 19p
Echipa din Focșani a retrogradat direct în Liga a III-a, iar Dumbrăvița va disputa barajul pentru menținere în eșalonul secund.
Pentru jucătorii lui Erik Lincar urmează încă o săptămână de antrenamente, apoi vacanța de vară.